Autor:
• Luni, Februarie 04th, 2013


Daca aterizati pe aeroportul Beauvais trebuie sa luati un autobuz care va duce pana la Porte Maillot. De acolo aveti legaturi spre centrul orasului cu metroul. Nu aveti cum rata statia, este capatul autobuzului si pana acolo nu sunt alte opriri.

Pretul unui bilet este de 15 EUR de persoana, mai scump decat acum un an. Se ajunge in maxim o ora. Ca si orar, fiecare autobuz pleaca cam cu 20 minute dupa aterizarea unui avion. Biletele se cumpara chiar din partea dreapta, cum iesiti din aeroport.

De la Porte Maillot se poate lua linia 1 de metrou (galbena pe harta metroului) si se ajunge in centru sau la Chatelet, de exemplu. Chatelet este o statie importanta de unde se poate lua si RER-ul, depinde unde trebuie sa ajungeti.

Daca doriti sa ajungeti spre centru, directia este Chateau de Vincennes. De la casa de bilete luati si o harta a metroului ca sa va orientati mai bine. Se distribuie gratuit in marile statii din Paris.

Un bilet de metrou costa 1,70 EUR si este valabil timp de 1.30 minute. Se poate folosi si pentru autobuz, intrati si iesiti de cate ori vreti in decurs de aceasta ora si jumatate.

Important de precizat: pastrati biletul pana la finalizarea calatoriei. Amenzile nu sunt de ignorat si am vazut foarte des controlori in decursul sederii mele in Paris.
Daca aveti de luat RER-ul, pretul unui bilet este de 4,40 EUR/persoana.

Am atasat harta metroului pentru a va ghida mai bine:


Categorie: Informatii practice Paris | Etichete: , , , , ,  | Comentarii inchise
Autor:
• Joi, Ianuarie 31st, 2013

1. Prima varianta si cea mai ieftina este RER-ul. RER-ul este un fel de metrou rapid care nu are decat cateva opriri in Paris si imprejurimi. Este foarte bine conectat cu reteaua de metrou si semnalizat cu o linie mai groasa pe harta.
Un bilet de la aeroport pana in Paris costa 8,40 EUR/persoana si 5,90 EUR pentru copiii mai mici de 10 ani.
Important de precizat: Pastrati biletul pentru ca trebuie validat si la iesire.
Neaparat luati-va timp, sa nu plecati in graba. Se intampla des sa intarzie RER-ul sau sa trebuiasca sa-l schimbati si aeroportul este foarte mare. Se poate pierde mult timp pana la terminalul dorit, mai ales la intoarcerea spre Romania.

 

2. Exista si varianta unui autobuz. Scrie pe el Paris Shuttle si pretul este intre 17 si 27 EUR/persoana, in functie de cate persoane sunt. Puteti vedea aici orarul si preturile:

Paris Airport Shuttle, airport transfer from Orly and Roissy Charles de Gaulle CDG airport to Paris hotels.

 

3. Taxiurile se gasesc fara probleme. Pot ajunge la preturi situate intre 50-70 EUR, in functie de zona unde trebuie sa ajungeti.

 

4. Se mai pot lua si diferite autobuze, asta depinde si unde este hotelul situat (linia 2 spre Piata Charles de Gaulle sau linia 4 spre Gare de Lyon). Cel mai bine este sa intrebati la biroul de informatii daca vreti aceasta varianta ca sa nu le incurcati. Pretul la autobuz este intre 15-17 EUR/persoana.


Autor:
• Marţi, Ianuarie 29th, 2013

Le Figaro publica periodic articole  despre preferintele parizienilor in materie de gastronomie. De curand au facut un top al locurilor unde putem manca cele mai bune croissante in capitala Frantei.

Daca aveti planificata o vizita anul acesta in Paris, ar fi bine sa dati o fuga si la Pierre Herme, patiseria care este in topul celebrei publicatii.  Eu v-am povestit acum un an despre ce bunatati am experimentat acolo. Inca ma trezesc noaptea visand la macarons cu cafea sau zmeura. Vizitati, mancati si veniti sa-mi spuneti si mie apoi daca sunteti de acord cu primele locuri:


Autor:
• Sâmbătă, Ianuarie 26th, 2013

Ca si Bucurestiul din acea perioada,  Parisul degaja un aer misterios cu strazile lui, oamenii,  interioarele sau arhitectura. Este altfel dar parca la fel:

Puteti vedea mai multe imagini din acea perioada aici.


Categorie: Paris | Etichete: , ,  | Comentarii inchise
Autor:
• Sâmbătă, Ianuarie 19th, 2013

Filmul este descris ca fiind o comedie dar eu am iesit si vesela si trista in acelasi timp din cinematograf. Vesela din cauza scenelor din film si a jocului actorilor si trista pentru ca acesta ecranizare te face sa te gandesti, sa-ti evaluezi viata, sa te uiti in buletin si sa cauti varsta, sa te gandesti la parinti, la bunici si la sfarsitul vietii. Ca sa parafrazez un personaj, ne facem asigurari la casa, de viata,  ne platim pensii private, asigurari de sanatate, dar uitam sa ne gandim la cum ne vom petrece ultimii ani din viata.

“Et si on vivait tous ensemble? este povestea a cinci prieteni care se cunosc de peste 40 de ani si care, ajunsi la varsta a treia, isi dau seama ca nu mai pot locui singuri si ca prefera sa se mute impreuna decat sa ajunga la vreun azil. Nu pare nimic extraordinar aici daca nu ar fi umorul frantuzesc al fiecarui personaj sau delicatetea imaginilor.

Il avem in scenariu pe Claude, un afemeiat din tinerete si pana acum, care merge in continuare la prostituate si care a avut o relatie cu ambele sotii ale prietenilor lui. Annie si Jean, un cuplu linistit care locuieste intr-o casa mare si cu obiceiuri burghezesti, casa in care nu mai calca nepotii de mult timp.

Cel de-al doilea cuplu din film este alcatuit din Jeanne si Albert. Jeanne, interpretata de Jane Fonda, ascunde o maladie mortala iar Albert un inceput de Alzheimer.  Dupa un atac de inima a lui Claude, decid sa se mute impreuna pentru a putea avea mai bine grija unii de altii. Este de o mare frumusete scena in care Claude este internat intr-un azil din Sceaux Parc de langa Paris de catre fiul sau si in ziua in care este vizitat de catre cei patru prieteni, este luat pe sus de catre acestia si dus acasa. Dupa ce au baut o cupa de sampanie, Jean are o replica minunata in timp ce ii face bagajul: “Eu nu-mi las prietenul sa putrezeasca intr-un azil“. Toti cinci fug si in doua zile se organizeaza tot traiul in comun.

Descrierea mea nu poate sa surprinda amuzamentul jocului actorilor, scenele calduroase dintre soti sau povestea in toata frumusetea ei. Trebuie sa vedeti filmul. Este despre iubire, infidelitate, prietenie, batranete si umanitate. Filmul surprinde diverse aspecte ale celor de varsta a treia: de la sexualitate la gelozie, de la greutatile inerente la boli devastatoare si de la cum trece tineretea si cum putem trai totusi frumos  si peste 50 de ani.

Si totusi, vanzatoarea de la casierie a tinut sa-mi precizeze la cumpararea biletelor: “Stiti ca este un film frantuzesc, nu?” :)

 


Autor:
• Vineri, Noiembrie 30th, 2012

O cititoare a Ioanei Budeanu m-a rugat sa-i recomand cateva locuri bune pentru a cina in Paris. Si cum isi petrece acolo Anul Nou, nu puteam s-o refuz si am facut o mica lista cu cateva localuri tipic frantuzesti. Apoi mi-am dat seama ca pot folosi multor calatori care ajung in Paris si am decis sa fac publica micuta lista.

Multe dintre ele mi-au fost recomandate de M, prietena mea draga care imi intelege pasiunea si care are grija sa ma sune des si sa imi aprinda dorul de “paradis”.

Astazi va prezint cateva bistro-uri sau restaurante tipic frantuzesti, cu meniuri intre 20 si 40 de euro (entrée+plat+dessert, fara vin):

1. In Arondismentul 1
Au pied du cochon
E o braserie tipic pariziana, destul de ieftina (20 de euro meniul complet) pe langa Les Halles.
Adresa: 6, Rue Coquillière. Statie metrou: Louvre

Au chien qui fume
Restaurant tipic cu bucatarie traditionala
Adresa: 33, Rue du Pont Neuf. Statie metrou: Pont Neuf

La toque Saint Germain
Local foarte intim si romantic
Adresa: 4 Rue Bertin Poirée. Statie metrou: Pont Neuf

2. In Arondismentul 2

Brasserie Gallopin
Adresa: 40, Rue Notre Dame des Victoires. Statie metrou: Bourse

Le tambour, bar de vin
Adresa: 41, Rue Montmartre. Statie metrou: Les Halles

3. Arondismentul 13
Au temps des cerises
Linga Place d’Italie, local  intre bistro si cantina
Adresa: 20, rue de la Butte aux Cailles. Statie metrou: Corvisart

4. Arondismentul 14
La coupole
Braserie istorica pariziana, local unde pierdea vremea Hemingway
Adresa: 102, Boulevard du Montparnasse. Statie metrou: Vavin

5. Arondismentul 18
Le Basilic
Adresa: 33 , Rue Lepic. Statie metrou: Blanche

 

 

 


Categorie: Paris, Recomandari | Etichete: , , ,  | Comentarii inchise
Autor:
• Marţi, Septembrie 04th, 2012

Am aflat de pe internet despre tragedia de la Otopeni, cum este numita uciderea tinerei Yurika Masumo. Nu ar fi nimic iesit din comun, se intampla zilnic probabil astfel de tragedii. Dar Yurika era o tanara de 20 de ani, era ambitioasa, venea in Romania sa predea, era plina de viata. Singura ei vina este ca nu a stiut unde ajunge.  Nu a stiut ca turistii care ajung pe cel mai mare aeroport al tarii sunt debusolati. Ca nu prea au cu ce ajunge in oras, mai ales seara sau noaptea. Ca nu exista un punct de informare turistica care sa o indrume pe drumul spre Gara de Nord de unde trebuia sa ia un tren spre Craiova. Ca nu ai de unde cumpara bilet pentru autobuzul 783 daca s-au inchis ghiseele. Ca mai toate taxiurile din fata aeroporturilor apartin “piratilor”. Ca sunt masini fara autorizatie, fara inspectie, masini care reprezinta adevarate pericole pentru pasageri. Si ca sunt persoane suspecte care racoleaza inca de la sosire turistii si le promit curse ieftine si rapide.

De ani de zile autoritatile sunt la curent cu ce se intampla pe Henri Coanda si nu fac nimic. Nici nu mai conteaza acum cine are vina mai mare, probabil fiecare cate putin. Conteaza ca a murit un om, ca se scrie despre asta, ca se fac controale, se dau amenzi si in cateva saptamani totul se da uitarii. Toti vom uita de Yurika Masumo si viata isi reia cursul. Eu voi ajunge sa aterizez din nou pe Otopeni si ma voi gandi din timp sa chem pe cineva sa ma ia de la aeroport. Pentru ca stiu ce se intampla acolo, pentru ca imi este frica in propria tara.  Pentru ca te simti agasat, te simti mic si neputincios. Si pentru ca nu ai ce face.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol face parte din campania blogosferei turistice romanesti avand menirea de a trage un semnal de alarma asupra a ceea ce se intampla in Aeroportul International „Henri Coanda” Bucuresti,  principala poarta de intrare in tara. Alaturi de acest articol, va invit sa cititi si articolele publicate astazi pe blogurile  Imperator, World Traveller, Fun Tur, Placerea de a calatori, Turistu, 1001 calatorii, Drum liber, GTD2.0, Travel with a smile, Turism Market, The City Break, Travel Girls, Lumea Mare, Tim, Wafu, Aliceee Traveler, Elena Ciric, Paravion, Contributors, Blog de Bucuresti, Lipa Lipa, Viajoa, Trans-ferro, Airlines Travel, Xplorio


Categorie: Diverse | Etichete: , , ,  | 9 comentarii
Autor:
• Joi, Iunie 07th, 2012

UPDATE:

Cele doua volume oferite de catre Libraria Atlas pleaca catre Francinne si Mamuska. Felicitari, fetelor! Va astept pe mail adresele pentru a intra in posesia premiului.

 

V-am povestit ieri  ce carte minunata am citit in week-nd si cum te invata ea despre joie de vivre. Ca sa fie in spiritul blogului, Libraria Atlas doreste sa ofere doua exemplare  ”Bonjour, fericire” pentru doi cititori ai Vulpitzei.

Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi povestiti ce v-a placut cel mai mult in Franta (daca ati vizitat-o) sau care este locul in care veti ateriza prima oara (in cazul in care va propuneti pentru viitor o vizita). Aveti timp pana luni cand voi face tragerea la sorti. Castigatorii vor primi acasa cartea si le garantez ca o vor savura cu mare drag!

 


Autor:
• Miercuri, Iunie 06th, 2012

Chiar daca nu va vine sa credeti, acesta este titlul unei carti recent aparute la Editura Ponte.  Este scrisa de Jamie Cat Callan si am auzit de ea la emisiunea “Omul care aduce cartea” de la PRO TV. Mi-am comandat-o a doua zi la Libraria Atlas si de cum a sosit nu am mai putut sa o las din mana.

In primul rand este o carte pentru francofili dar si pentru orice cititor interesat de viata, fericire sau cum sa-ti imbunatatesti stilul de a trai. Subtitul cartii este “Micile secrete ale marilor bucurii si este in mare o carte despre la joie de vivre (bucuria de a trai). Scriitoarea are 57 de ani, o bunica frantuzoaica si  pleaca cu o bursa in Auvillar- un satuc din sud-vestul Frantei pentru a studia si a scrie despre l`art de vivre (arta de a trai).  Ne propune apoi o paralela intre stilul de viata american si cel frantuzesc. Mi-a adus aminte de Frantuzoaicele nu se ingrasa  a lui Mireille Guiliano, cartea vorbind despre cum mananca francezii, cum se bucura de o cina, cum isi fac piata sau cum se imbraca.

Volumul este haios scris si plin de mici invataturi. In mare face parte din seria cartilor educationale, uneori exagerata, alteori motivanta. Dar cu siguranta te face sa te opresti pentru o clipa si sa-ti analizezi viata. Sa te intrebi daca tu “muncesti ca sa traiesti” cum fac francezii sau “traiesti ca sa muncesti” cum practica des americanii.

Gasim redate retete delicioase pentru o cina acasa, sfaturi despre cum sa asezam mancarea in farfurii chiar daca o gatim la microunde, despre flirt, despre cum sa ne alegem lenjeria intima, cum sa ne accesorizam tinutele sau cum sa ne oprim pentru o jumatate de ora doar cu noi la cafeneaua din colt.

Cautati cartea si nu veti regreta, macar pentru o seara sau doua veti visa la personajele din ea, la cum se plimba pe Rive Gouche “la femme d`un certain age” (o doamna de varsta mijlocie) sau la cum isi usuca chiloteii in aer liber :) .

“E adevărat.

Ești femeie!

Și nici destul de deșteaptă, nici destul de bogată, nici destul de eficientă, nici destul de realizată, nici destul de zveltă și, cu siguranță, nici destul de tânără.

Ce mai e de făcut?

Iată o idee simplă, oprește-te din goana cotidiană și încearcă să o înțelegi: viața e mult prea scurtă ca să dai deoparte tot ce îți dorești mai mult, mulțumindu-te doar să îți plătești facturile. Nu are importanță câți ani ai, nu are importanță cum arăți, acordă-ți un respiro și descoperă-ți propria joie de vivre.”

 


Autor:
• Sâmbătă, Iunie 02nd, 2012
  • Al treilea cel mai vizionat film din Franta
  • Premiul Cesar pentru cel mai bun actor
  • Tokyo Grand Prix pentru cel mai bun film la Tokyo International Film Festival
  • Zece nominalizari la premiile Cesar in total
  • Un adevarat film frantuzesc

“The intouchables” este un film de care nu auzi prea multe dar unul pe care nu il uiti daca apuci sa te duci la el. Il vei iubi de la primele scene filmate pe strazile Parisului.  Este despre Philippe,  un burghez francez paralizat de la gat in jos in urma unui accident cu parapanta si Driss, un tanar de culoare din suburbiile Parisului angajat ca si asistent personal.

Proaspat iesit in inchisoare, Driss aplica la job numai pentru a strange cele trei refuzuri care ii permiteau sa primeasca ajutorul social la care ravnea.  Nu este refuzat asa cum se astepta si se trezeste cazat ca intr-o camera minunat decorata, cu o baie somptuoasa si cu responsabilitatea unui angajament. De aici pornesc situatii care de care mai amuzante, cei doi  cladind impreuna bazele unei prietenii adevarate. Filmul este inspirat dintr-o poveste reala  si este minunat pus in scena de regizor.  Desi cu o mica tenta de tristete, filmul este o comedie, dovada ca toti cei 10 spectatori care eram in sala radeam in hohote la exact aceleasi scene.  Muzica filmului (Ludovico Einaudi) te face sa visezi, sa te intristezi dar nu pentru mult timp. Talentatii actori principali te fac sa razi imediat trecandu-te in alta stare.

Nu s-a inghesuit multa lume la acest film dar va spun ca este minunat. Este o poveste frumoasa, un fapt de viata, de traire adanca, de amuzament.  Mi-a adus aminte pe alocuri de Al Paccino si al lui sublim “Parfum de femeie“.

Iubitorii de Paris vor regasi in film cafenelele “Le Deux Magots” si “Cafe de la Paix”, strazile orasului noaptea, Sena cea misterioasa, magazine si parcuri celebre.