“Pe oameni îi apropie pasiunile și iubirile. Dacă ele nu-i aduc împreună, nimic nu-i va face să se “întâlnească” vreodată. Dacă stau bine să mă gândesc și, nu, nu trebuie să cuget foarte tare, pe mine și pe Luiza (Vulpitza) tocmai Parisul ne-a adus împreună, fără să bănuim că ne va lega atât de tare. Nici nu pot auzi cuvântul Beauvais fără să mă gândesc la ea, pentru că așa a intrat în viața mea, răspunzându-mi la întrebarea: “Cum ajung de la Beauvais, pe Charles de Gaulle?“. Nu aveam habar că fusese la Paris de 3 ori până să pun eu acea întrebare, dar știam că adoră Parisul și nimeni nu-l poate cunoaște mai bine ca ea, căci ei îi intrase la inimă. Avea să-mi intre și mie, ce ți-e cu întâlnirile astea de destin. Mai apoi, a mai ajuns de două ori și a apucat să și locuiască acolo o mică și boemă perioadă, de aceea când am ORICE întrebare sau nelămurire legată de Paris, apelez la ea ca la un localnic pe care l-am întâlnit odată și datorită poveștilor sale nu l-am mai putut uita… Doar nu degeaba se identifică cu Hugo și zice că Parisul e orașul natal al sufletului ei! Și mult din acest suflet se vede aici pe blog. Pentru mine e o reală plăcere să intru și să mai citesc alte și alte rânduri de drag și dor, din experiențele Vulpitzei la Paris… Și nu am renunțat la ideea, de a-l vedea odată… împreună ;)

Bianca Tanaselia (www.bialog.ro)