Aveam planuri mari pentru aceasta toamna. Pentru mine si pentru blog. Dar cum nu intotdeauna ni se implinesc sau nu intotdeauna planurile facute se si concretizeaza asa cum iti doresti, nici cele in legatura cu Vulpitza nu au ajuns acolo unde trebuia. De aceea nu am mai scris si tot asteptam acel moment ideal planificat, momentul in care Vulpitza va fi a Frantei in totalitate, in care voi scrie despre Paris si tot ce are legatura cu acest oras si aceasta tara. Daca tot exista o asa mare iubire, de ce sa nu o exprimam, nu?

Pentru inceput, recomand  iubitorilor de Paris filmul Midnight in Paris. Nu stiu ce sa va spun despre el decat ca a fost facut parca pentru mine si pentru cei ca mine. Nu este mare filosofie prezenta, cum am vazut in alte filme ale lui Woody Allen, dar este mult romantism, culoare si muzica. Daca ati vizitat Parisul si nu v-a placut (exista asemenea oameni?) nu o sa va spuna prea multe povestea. Dar daca credeti ca este acel loc luminat care se observa din Cosmos (cum bine spune personajul principal) atunci trebuie sa mergeti sa-l vedeti.

Veti revedea aproape  toate marile obiective turistice, strazi, cafenele, hoteluri celebre sau nesfarsitele poduri peste Sena. Veti auzi replici pline de savoare despre iubirea pentru acest oras, va veti plimba prin epoca anilor 1920 si prin La Belle Epoque si veti reveni la Parisul zilelor noastre. Care arata minunat pe timp de ploaie, o spun si eu alaturi de personajele filmului.

Pentru mine a fost ca o intoarcere in timp si spatiu si mi-a adancit dorul de locurile acelea dragi, de mancarea minunata si de starile sufletesti pe care le aveam duminica in Jardin de Luxembourg. M-am simtit in timpul filmului ca atunci cand descoperi ca intr-o scena dintr-un film apare din intamplare strada sau orasul in care ai copilarit. Esti uimit si incantat in acelasi timp si iti spui: “Uite, pe aici ma plimbam eu atunci si atunci”.

In concluzie, duceti-va la film, iubitori de Paris. Cu o gasca de fete daca este posibil. Este un film romanticos, in final.