Mi-a trimis astazi Anca (o mare iubitoare de pisici) un e-mail dragalas prin care ma anunta ca are o superba pisica care isi cauta stapan. Daca cineva are nevoie de un suflet cald si frumos, poate citi mai jos amanunte:

"Sunt un pufos mic, iubaret si foarte cuminte . O ascult pe mamica si nu fac nazbatii.

Primeste-ma in casuta ta si o sa iti inveselesc fiecare zi cu prezenta mea .
Nu te supara pe mine daca din cand in cand mai fac miau pentru ca imi este fomita, dar sa stii ca nu pap mult si sunt curatel, fac pipi numai la ladita mea.
Daca vrei sa ma cunosti uite-ma in pozitele de mai jos si daca vrei sa imi mangai blanita cat  mai repede, suna la Elena Beze, 0728 977 433"

Nu ma asteptam si credeam ca o sa-mi placa mult. Iubesc Italia si toate orasele pana la el mi-au ramas in suflet. Am ajuns sa-l vad ca ultima destinatie intr-un mini circuit care a inceput in Venetia. Am stat doua zile intregi si nu mi-am dorit sa prelungesc vacanta. M-am intrebat de multe ori de ce am simtit asta si am incetat sa o fac cand am auzit ca si ceilalti 5 prieteni cu care am fost au avut aceeasi parere.

Ce merita vazut in Milano este Domul, constructie fenomenala care a durat in jur de 430 de ani si care este a treia catedrala din lume prin dimensiuni.Toata constructia este gotica si trebuie neaparat sa urcati in varf, privelistea va va putea dezveli chiar si Alpii daca nu este ceata. Este locul care mi-a placut cel mai mult din acest oras si pot sa spun ca este locul unde se intampla totul.

Ce trebuie sa mai stiti este ca in Milano se afla Cina cea de Taina a lui Leonardo, pentru ea am si inclus acest oras in circuit. Am avut ghinion. Ca sa puteti admira celebra panza, trebuie sa faceti rezervare cu minim doua saptamani inainte. Eu credeam ca doua-trei zile sunt suficiente. Am cautat biserica Santa Maria delle Grazie unde se afla "cea mai trista opera de arta din lume" (Scriitorul Aldous Huxley) si am pupat usa.  Nu va incredeti in ce scrie in ghiduri, experienta mea spune totul.

De tristete am vizitat Castelul Sforzesco si  La Scala. In Sforzesco l-am regasit pe celebru pictor Archimboldo, pictor pe care l-am descoperit la Paris cand i-am vazut aproape toata colectia.  El si-a dezvoltat un stil absolut ciudat de a picta portrete din fructe, flori, pesti, pasari.

Opera La Scala este cel mai celebru teatru de opera din lume si aici au avut loc premiere faimoase. Se poate vizita si va sfatuiesc sa o faceti, cel mai bine fiind totusi sa va luati un bilet la vreun spectacol. Tot asa, cu rezervare inainte, nu cum am facut noi .

In rest, ne-am plimbat pe strazi, am luat un pic orasul la picior, am vizitat cafenelele din Galeria Vittorio Emanuele si am intrat in magazine. Nu am facut cumparaturi asa cum am auzit prin tara dar am vazut foarte multi compatrioti cu pungi la tot pasul. Am vrut sa gasesc altceva in acest oras dar nu am gasit. Sa-i mai dau o sansa in viitor?

In Romania este criza si ea este simtita peste tot. Nu mai este un secret pentru nimeni, oamenii isi pierd slujbele, unii bonurile de masa, altii parte din salariu. Se vorbeste despre asta in parcuri, metrou, statii de autobuz. Ne-am saturat toti de ceea ce se intampla si parca suntem din ce in ce mai tristi. Si avem motive.

Astazi am iesit la o plimbare prin orasul parca gol, asa cum este duminica. M-a surprins sa vad ca totusi oamenii au iesit din case, se plimbau prin parcuri, foarte multi cu bicicletele care se dau gratuit in  Kiseleff sau Herastrau iar altii cu rolele.  Era o placere sa-i vezi bucurandu-se de natura.

La Muzeul Satului era ca la mare, nu mi-a venit sa cred. De vineri incepuse Targul de  Sfintii Apostoli Petru si Pavel si lumea daduse iama.  Se vedea ca nu mai sunt bani de cumparaturi, se luau covrigi, turta dulce sau cate un pahar  de braga. Dar se bucurau de spectacolul de muzica populara, de iarba verde si de un spatiu decent de odihna.  Nu stiu cine este directoarea Muzeului, dar de cativa ani aici se vad schimbari extraordinare. Curatenie, evenimente care au loc periodic, toalete amenajate si parca un strop de civilizatie.  Da, Muzeul Satului este un loc din Bucuresti de aratat turistilor.

Sa nu uit, va recomand postul acesta despre Sighisoara al prietenei mele. Este frumos, trist si foarte bine scris.

"Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".

(Marie Rose Mociornita)

Inspirata de experienta si intalnirea cu Tomata, m-am gandit si eu la Bucurestiul meu, la ce locuri dragi am, la ce vibrez sau dupa care tanjesc.

Concluzia a fost ca iubesc acest acest oras in majoritatea timpului. Exceptie fac zilele de dupa intoarcerea din Paris. Atunci simt ca nu locuiesc unde trebuie si de-abia astept sa ma intorc unde imi este predestinat .

Bucurestiul meu nu este turistic. Este un oras plin de istorie, cu strazi pe care m-am plimbat demult, pe care am visat  si pe care am sperat. Este un oras pe care il regasesc mai greu uneori dar care imi place.  Este orasul tineretii mele.

Parcul Cismigiu este esenta acestui oras. Aici s-au intamplat atat de multe pentru atat de multi oameni.

Universitatea cu toate imprejurimile: cu amintirea unei revolutii, cu strada liceului meu  (Italiana nr. 17), cu Jean Louis Calderon si Teatrul National.

Biblioteca Centrala Universitara de pe strada Boteanu, loc in care mi-am petrecut multe zile scriind la o lucrare de licenta.

Zona cu strazi nume de capitale din apropiere de Dorobanti: Roma, Paris, Praga. Sunt strazi linistite, cu case frumoase si exorbitant de scumpe dar pe care merita sa te plimbi intr-o duminica dupa-amiaza.

Unui turist i-as arata Cimitirul Bellu. Aici ar putea sa regaseasca toata floarea intelectualitatii, culturii si divertismentului din Romania.

Strada Parfumului de care am auzit in cartile  Silviei Kerim.

Imi place Calea Plevnei cu celebra Casa a Studentilor, unde am facut primul meu curs de limba spaniola si zona Ateneului unde am fost la prima intalnire cu  Vulpoiul.

Zona Lipscani este frumoasa si trista in acelasi timp. Daca te uiti la un film sau poze din perioada interbelica te apuca plansul. Aceasta zona sper sa ajunga intr-o zi la ceea ce merita si atunci va voi pune poze de pe  Selari, Sticlarilor sau Smardan.

Gradina Icoanei are un farmec aparte, de burghezie si spiritualitate.

Acestea nu sunt neaparat locuri turistice dar sunt locurile mele. Voua ce va place in orasul vostru?

La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:

- Ce te aduce la biserica, Ioane?

- Iaca, am venit sa ma spovedesc.

- Nu-i nevoie, ti-am citit blogul...

Nu sunt un fan al bancurilor, nu tin minte niciodata un banc, dar m-am gandit ca asta se incadreaza cu o zi de luni .

Ieri m-am intalnit cu Andreea, pentru cei care nu o cunosc ea este Tomata cu scufita.  Desi ii citesc blogul de mult timp am avut o surpriza cand ne-am intalnit. Am descoperit un om cald, vorbarest si extrem de puternic. Stiam ca a trecut prin multe in ultimul timp dar nu stiam cate. Si cu toate astea, este tare, iubeste viata,  merge mereu inainte si vrea sa realizeze si mai multe.

A venit sa viziteze Bucurestiul in  week-end si am profitat sa iesim la o limonada in aceaste zile calduroase.  De-abia astept sa-i citesc impresiile, cum se vede din Timisoara orasul nostru.

Daca nu o cunoasteti inca, vizitati-i blogul si o sa o descoperiti si voi!

Cum va spuneam aici si aici, sunt fascinata de Camino si de tot ce reprezinta acest pelerinaj. Si de-abia astept sa plece un prieten de-al nostru vara asta pe acest drum ca sa-l zapacesc cu intrebari si cerinte.

Am terminat zilele trecute si cea de-a treia carte gasita in Romania despre acest Drum, carte scrisa de Ramona Venturini si intitulata "Pelerini la Santiago de Compostela",  jurnalul  celor 900 de km perpedes din Pirinei pana la Atlantic.

Mi-a placut experienta Ramonei, este foarte utila cartea pentru cineva care se pregateste pentru Camino, sunt explicate toate cele 37 de zile pe rand cu amanunte importante: unde s-a cazat, ce a mancat, cati km a parcurs, etc.  Foarte utile mi s-au parut si informatiile despre istoricul acestui pelerinaj,  descrierea oraselor, cum a inceput, ce personalitati l-au facut si cam ce statistici exista in legatura cu numarul pelerinilor. De aici am aflat ca prima carte scrisa de Paulo Coelho s-a numit  "Pelerin la Compostela" si ca asa a inceput succesul acestui scriitor. 

Cartea Ramonei este extrem de calda desi este un jurnal. Nu m-a mirat, acelasi lucru l-am simtit si cand am auzit-o vorbind la conferinta. Eu nu am putut sa o las din mana dupa ce am inceput-o, parca ceva ma indemna sa citesc mereu si mereu.

"Am realizat ca acest Camino m-a facut sa inteleg ca sunt atatia oameni minunati pe lume si ca puterea nu inseamna brutalitate si duritate, ci poate insemna si blandete si delicatete, politete, prietenie, atentie. Am inteles ca se poate trai frumos si in armonie si ca uneori este mai bine sa fii aparent singur decat alaturi de un om care vorbeste urat si vede doar partea negativa a lucrurilor. Am inteles ca puterea mea este mereu cu mine si am inteles ca teama ma va asocia cu oameni vare vor profita de aceasta teama [...]

Pe Camino am invatat sa inteleg legea nonrezistentei sau a abandonului egoului: am invatat ca, daca iti gasesti propriul ritm, vei fi mereu la locul potrivit, la momentul potrivit si asta iti ofera liniste si putere; am invatat ca fac parte integranta din acest univers si ca totul se leaga, nu exista intamplare, totul este perfect, conform legii, chiar daca uneori pare greu de crezut. Am invatat ca totul are sens, ca viata ne ajuta, ca minunile sunt posibile si am inteles ca omul este o fiinta, la propriu, cu puteri nelimitate".  (Ramona Venturini)

Ma gandesc de mult timp la un week-end petrecut in Amsterdam impreuna cu finii. Era in luna mai, in apropierea zilei Reginei si cand am rezervat biletele nici nu ne inchipuiam ce oras aveam sa descoperim. Eram pregatiti pentru relaxare si multe vizite culturale. Si mai stiam ca ne asteapta acolo o prietena draga noua, Miruna. 

Imediat ce am aterizat pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, am realizat ca suntem intr-un loc pe care il vom adora. Am ajuns in orasul relaxarii pe pamant si asta am si facut in cele trei zile olandeze. Am trait din terasa in bar, din piata la restaurante, de la bere pe malurile canalurilor la croaziere cochete si nu incetam sa ne uimim. Acolo am vazut ca oamenii se pot relaxa intr-un mod pe care noi nu il cunoastem si imi place sa cred ca toti patru ne-am schimbat dupa acesta experienta. 

In mare am batut la picior tot orasul, am petrecut  o seara in Cartierul Rosu unde am vazut niste fete extraordinar de frumoase, am vizitat Rijksmuseum, Muzeul Van Gogh si Madame Tussaud. Poti vedea aici canale superbe, flori de toate speciile, cladiri cu fatade vechi si  deosebite si enorm de multe terase. Regret ca nu am vazut Casa Annei Frank, dar o las pentru data viitoare.

Amsterdamul este un oras de care te indragostesti la prima vedere si care noua ne-a ramas in suflet pentru mult timp.

Bianca ne-a pasat o noua leapsa, trebuie sa vorbim despre anii de liceu, daca am vrea sa retraim anii aceia si cand am terminat. Pentru mine este ca si cum ai intreba un cal daca manaca ovaz .

Au fost niste ani superbi, o acumulare de experienta, cultura si prietenie pe care nu le-am mai regasit de atunci niciodata. Cred ca am avut si noroc, imi dau seama dupa ce am auzit si alte experiente. Noroc de colegi extraodinari, de o diriginta care a atins perfectiunea si de un liceu pe care l-as recomanda oricui. Anii nostri au fost plini de carti citite si dezbatute apoi in clasa, de excursii la munte, de prima intalnire cu marea, de iesiri la teatru, de iesiri in discoteca cu diriginta care ne conducea pana la intrare, de prima tigara incercata, de ore chiulite de la scoala dar apoi recuperand prin invatat, de dragostea pentru Camil Petrescu, de cea mai buna prietena, de vise si de cei mai dragi profesori.

Acum doi ani am avut intalnirea de 10 de ani de la terminare si a fost de vis, asa cum trebuia, asa cum visam ca ar putea fi. A fost emotionant, au curs lacrimi, am depanat amintiri, ne-am revazut cu unii colegi pe care nu-i mai vazusem de 10 ani si ne-am promis dragoste vesnica. 

Daca as vrea sa retrariesc acea perioada? M-as intoarce  inapoi cu mare drag macar pentru o saptamana, sa stau in acea banca, sa-mi revad colegii,  sa merg cu culoarele pe care se plimba odinioara Eliade, sa ma chinui sa invat conjugarile la latina si sa beau impreuna cu fetele un suc de la dozator .

M-am gandit sa inaugurez o noua rubrica incepand de lunea asta: vorbe de duh culese de-a lungul timpului. Daca or sa va placa voi continua toata vara acesta rubrica. Incepem cu o pilda din Patericul Egiptean:

"Cica era un batran vazator cu mintea si s-a intamplat ca el, odata, sa sada cu mai multi frati la masa si, cand mancau ei, lua aminte batranul cu duhul si vedea ca unii mananca miere, altii paine, iar altii baliga. Si se minuna si se ruga lui Dumnezeu, zicand: Doamne, descopera-mi taina aceasta, ca aceleasi bucate fiind puse pe masa inaintea tuturor, cand manaca se vad asa schimbate.

Si i-a venit lui glas de sus, zicand: Cei ce mananca miere sunt cei ce cu frica, cu cutremur si cu bucurie duhovniceasca sed la masa si neincetat se roaga si rugaciunea lor  ca tamaia se suie la Dumnezeu. Cei ce mananca paine sunt cei ce multumesc pentru impartasirea celor daruite de la Dumnezeu, iar cei ce mananca baliga sunt cei care cartesc si zic: Aceasta este buna, aceasta este putreda [...]".

In aceasta dupa-amiaza am primit o invitatie la un eveniment care va avea loc pe data de 19 iunie la ora 11. Szoby Cseh se ocupa de mult timp de niste copii cu probleme, proveniti din familii dezorganizate, cu handicap fizic sau psihic, a incercat si a si reusit sa-i transforme in cu totul altceva. Le-a dat incredere in ei, i-a ajutat sa se iubesca si sa vada viata la alte dimensiuni.

Programul Gladiator este unic in Romania si se pare ca a dat rezultate extraordinare. Daca vreti sa vedeti despre ce este vorba, daca vreti sa faceti o mica donatie pentru acest eveniment, Szoby va asteapta impreuna cu copiii lui aici.

Am vazut aseara impreuna cu fetele Sex and the City. Asteptam partea a doua inca de cand s-a terminat cea dintai si a meritat asteptarea. Ma uit pe site-urile de afara de vreo doua luni sa vad cand apare si la noi si m-am chinuit doua zile sa fac rezervare. Si asta  a meritat, acest film nu este de vazut acasa, trebuie sa mergeti la cinematograf. Acolo puteti rade impreuna cu sala intreaga, puteti sa va minunati de ceea ce vedeti si puteti sa va doriti impreuna cu sala intreaga sa ajungeti in Abu Dhabi.

Filmul este glamour, este plin de lux si opulenta, este sexy si  totusi plin de invataturi. Cele mai mari firme de fashion au platit publicitate in aceasta serie si asta se vede in fiecare scena. Si, cum spunea o prietena de-a mea, dupa ce vezi Sex and the City ai impresia ca te-ai uitat o luna intreaga la reviste de moda. Si mai ai o singura dorinta dupa cele aproape doua ore de vizionat: sa iesi in oras la un cocktail mare si frumos si sa ajungi acasa ca sa te imbraci intr-o lenjerie foarte sexy.

Nu va povestesc ce se intampla, va las sa fiti uimite. Va spun doar ca Samantha este fenomenala chiar si la cei 52 de ani din film si va va face sa radeti minute intregi.

Va recomand sa va luati prietenele de mana si sa nu ratati o seara excelenta! Puteti apoi sa mergeti si cu sotii/prietenii: ca sa le aratati ce isi doreste pana la urma fiecare femeie .

Aseara ma intreba Vulpoiul care dintre calatoriile noastre mi s-a parut cea mai impresionanta sau in care nu credeam ca voi ajunge. Fara sa stau pe ganduri am raspuns ca Londra. M-am mai gandit un pic si tot Londra mi-a iesit. 

Desi visam de mica sa vad Parisul, sa-l simt, sa-l miros, nu credeam vreodata ca voi ajunge la Londra. Mi se parea ca este un loc mai departatat, mai scump si mai greu de atins. Mai contribuiau la asta si cei din jur care aveau doua mai probleme: ca ploua mereu si ca este extrem de scump.  Printr-o decizie de moment si o oferta foarte buna de la WizzAir am ajuns si cele doua probleme au ajuns de fapt niste mituri. Nu ploua tot timpul si nu este atat de scump.

Am stat 5 zile si a plouat. Dar nu m-a deranjat deloc. In primul rand pentru ca acolo ploaie nu inseamna stropi de dimineata pana seara si in al doilea rand, dupa o ploaie de 10 minute iesea un soare care te facea sa uiti de toate. Am prins o zi in care am experimentat toate fenomenele posibile: soare, ploaie apoi, lapovita pentru 10 minute, vant si apoi iar un soare care te facea sa ramai doar in tricou. Mi-a placut, nu cred ca apuci sa te plictisesti de vreme in orasul asta. 

In  legatura cu preturile, nu este atat de rau. Daca gasiti bilete de avion la vreo companie low-cost, puteti ajunge in Londra cu 100-200 EUR/ persoana. Cazarea este un pic mai scumpa decat in alte orase europene dar nu exagerat. Noi am platiti 90 lire/noapte intr-un hotel nou, dragut si situat intr-un cartier linistit al orasului. In legatura cu mancarea nu mi s-a parut ca este scump, la fel si bautura (1.5-2 lire/cafeaua).  Trebuie sa aveti in schimb bani pentru  obiectivele turistice, preturile sunt destul de mari.

In rest, Londra este fascinanta. Aici am vazut cele mai frumoase cladiri din lume, cele mai ingrijite strazi, pub-uri, bere multa si oameni foarte eleganti. Am fost pe urmele printesei Diana, a casei regale, m-a impresionat Catedrala Westminster Abbey si nu in ultimul rand Palatul Buckingham.  Londra nu poate fi vazuta in 5 zile, cred ca trebuie sa stai vreo doua saptamani ca sa o simti si sa o vezi pe toata.  Dar va recomand macar o zi in acest loc fascinant, veti dori sa va intoarceti.

Cand aveam 16 ani si stateam pana dimineata sa citesc cate o carte care era absolut fantastica.

Cand aveam un caiet langa mine in care-mi notam pasaje intregi din cartile vietii mele.

Cand am descoperit-o prima data pe Ileana Vulpescu si am crezut ca nu exista ceva mai bun pe lumea asta.

Cand credeam ca mai am o vesnicie pana la 30 de ani.

Cand aveam timp sa ma gandesc la la nemurirea sufletului pana in zori fara sa ma simt vinovata.

Cand citeam mai mult, mai profund si mai ales de placere.

Cand ma vedeam cu prietena mea si nu ne ajungeau 5-6 ore pentru a discuta ce se intamplase... ieri.

Cand nici nu concepeam sa plec din tara mea.

Cand parintii imi erau tineri si nu pareau a imbatrani vreodata.

Cand nu descoperisem e-mail-ul si scriam scrisori. Si primeam.

Cand stiam ca timpul va trece dar nu-l simteam.

Cand ascultam mai multa muzica.

Cand visam mai mult.

Desi il aveam de mult timp pe lista, filmul acesta minunat l-am vazut de-abia astazi. M-am recompensat cu el dupa o zi intreaga de treburi administrative. A fost alegerea perfecta pentru o sambata seara: un film frumos, romantic, trist, un film de vacanta si o dragoste platonica. Povestea se desfasoara in orasul Cairo intre Juliette, o ziarista din America trecuta de prima tinerete, venita in Egipt pentru a petrece un concediu impreuna cu sotul. Acesta este retinut mai multe zile in Gaza, unde lucra pentru ONU si se afla intr-o misiune de pace.

Plictisindu-se atata timp singura in hotel, Juliette iese sa exploreze orasul, prilej cu care regizoarea canadiana Ruba Nadda ne arata fumusetea acestuia, tristetea femeilor sarace  si fara educatie care muncesc de la 9-10 ani doar pentru a avea bani de nunta, o cultura total diferita de cea europeana si traditiile la care trebuie sa se adapteze. In toate aceste zile este ajutata sa viziteze orasul de catre Tareq, un prieten fermecator si inteligent de-al sotului. Este lesne de inteles ca intre cei doi va exista o apropiere, dar una extrem de subtila, de trista si de pasionala. Asta pentru ca Juliette nu-si inselase niciodata sotul iar Tareq isi exprimase foarte clar opinia conform careia fidelitatea si increderea fata de partener sunt esentiale in viata.  Filmul este trist desi cei doi fac totul ca la carte si nu cedeaza ispitei de a avea o aventura. Desi parca ti-ai dori ca asta sa se intample. Si cand parca ar ceda, cand privirile si mainile par a uita de tot ceea ce credeau si respectau, apare sotul si iti raman intiparite in minte privirile disperate a celor doi care isi iau la revedere.

La sfarsitul filmului ma gandeam doar la urmatorul aspect: ce este oare mai mult de condamnat: sa-si inseli fizic partenerul de viata sau sa te plimbi cu altul pe strazi, sa-ti doresti sa il saruti, sa te gandesti numai la el, sa uiti astfel de cel langa care esti de 20 de ani si totusi sa nu o faci? O face asta mai putin vinovata?  Este oare de ajuns ca fizic nu s-a intamplat nimic  sau a inselat din momentul in care Juliette a vazut pentru prima oara piramidele cu Tareq desi ii promisese sotului ca le vor vedea impreuna? 

Bianca mi-a pasat o noua leapsa, trebuie sa vorbesc despre seriale pe pe care le-am urmarit sau pe care le urmaresc.

Am sa incep cu cele pe care le umaresc si care imi plac mult in prezent:

1. Dr. House. Il ador, este inteligent, arogant si cu mult umor. Il am pe DVD dar inca il urmaresc la TVR. Vreau sa simt acea asteptare din fiecare zi de joi si bucuria de a-l urmari.

2. Grey`s Anatomy. Este dulce, mai cald decat House, plin de situatii nepreavazute, spitale, doctori carora le pasa de pacienti si de multa dragoste.

3. Un serial care mi-a placut mult a fost Sex and the City. Am vazut si prima parte a filmului intr-o seara cu fetele si acum vanez sa rezerv locuri pentru  a doua parte.

4. De curand  am urmarit The perfect wife pe Hallmark. Un serial cu avocati si cu Chris Noth intr-un rol principal (iubitul lui Carry din Sex and the City).

5. Inca de acum 15 ani am urmarit Tanar si nelinistit. Si acum ma mai uit cateodata la cate un episod doar ca sa-mi aduc aminte de  acea perioada. Se spune ca este serialul care nu mai moare .

6. Dr. Quinn m-a facinant in trecut si sporadic am mai urmarit: Sunset Beach, 7th Heaven, Beverly Hills. Am  pe lista pentru viitor: 24 si Prison Break.

Sunt curioasa care sunt serialele de suflet ale  Irinei,  Madalinei,   Ioanei si Oanei.

Si pentru ca am scapat de bilanturi, m-am relaxat cu putina bucatarie . Ce poate relaxa mintea unui om decat putina munca fizica? Asa ca, m-am apucat de curatenie si de facut sirop. In fiecare luna iunie fac dulceata de capsuni si visine. Imi plac cele doua numai facute in casa si am o mare placere in a le pregati.

Anul acesta am decis sa fac sirop la indemnul unei doamne foarte dragute care m-a invatat retetea si m-a asigurat ca e foarte simplu de facut :). Asa ca, am cumparat capsuni din alea adevarate, de gradina, cu miros culoare si gust si mi-au iesit trei sticle de sirop. M-am laudat pana si soacrei trimitandu-i una dintre ele. Cine mai vrea?  Reteta .

Irina a avut astazi primul ei vernisaj si a debutat cu o lucrare care simbolizeaza doua componente esentiale din existenta noastra: viata si moartea.   Am fost alaturi de ea si de colegii de la Cursul de Arte Plastice organizat la Cercul Militar National. M-am bucurat sa  vad ca pe o ploaie asa mare multa lumea s-a inghesuit la un bucatica de cultura. Le doresc proaspetilor absolventi ca asta sa fie prima din multele expozitii  care vor urma. Si daca vreti sa le vedeti lucrarile sau sunteti in drum spre Cismigiu, opriti-va la Cercul Militar pana pe data de 13 iunie. 

Mi-a ramas in suflet expresia ochilor  din acest  tablou si felicit autorul pentru inspiratie.

Azi e ziua mea . Stiu, nu mai sunt de mult timp copil dar am hotarat acum cativa ani ca de 1 iunie este si ziua mea. Pana cand? Pana voi avea si eu copil. Atunci se va transforma in ziua lui si eu ma voi bucura de ziua mamei .

Pacat ca nu e o zi cu soare puternic. Dar, cum am scapat de bilanturile mele groaznice, ma voi bucura de ziua asta. Voi manca o prajitura si m-as bucura de niste desene animate. Dar nici macar nu stiu care sunt preferatele mele (inca nu m-am hotarat) va anunt diseara ce am vazut.

La multi anit tuturor copiilor si celor care se simt asa!