Stiu ca am cam disparut in ultimele doua saptamani si am simtit lipsa blogului. Ma gandeam in fiecare seara: "Iar nu am avut timp de scris azi". Dar am o scuza "buna": ca orice contabil care "se respecta" am lucrat pe ultima suta de metri pentru a termina bilanturile. Puteam sa fiu mai organizata si promit ca anul viitor sa nu mai trag asa mult in ultimele zile. Am muncit ca un sclav dar promit ca de la luni sa revin in forta .

   Azi mi-am permis o pauza mica de cafea si am vizitat centrul istoric la orele diminetii. Imi place ce au facut aici desi nu arata nici pe departe ca in vest si unele terase lasa mult de dorit la capitolul curatenie. Mi-am propus sa ies mai des acolo vara asta si de-abia astept sa termin de lucru sa ies la o bere rece .

Imi amintesc mereu si mereu de o vacanta minunata pe care am avut in Berlin. Am ajuns in orasul acesta dintr-o intamplare, mergeam in vizita la niste prieteni in Lyon si ne-am hotarat sa vedem si ceva din Germania daca  tot eram asa aproape. Am planuit 5 zile si din Lyon am zburat cu emotii spre orasul care ne-a facut o mare surpriza.

Pe drumul spre hotel am fost tristi vazand marginile orasului in ruina, erau blocuri pe jumatate daramate, arata destul de rau. Ne-a trecut repede cand am realizat ca orasul asta isi revine pe zi ce trece, isi sterge lacrimile si construieste totul din nou. Centrul Berlinului este refacut total, cladirile sunt noi, spatii verzi mai multe decat am vazut oriunde si extrem de putine masini. Parca in fiecare zi era duminica. Erau atat de putine masini in Berlin incat pe multe portiuni nu exista trecere de pietoni. Puteai sa treci pur si simplu.

In Berlin am facut de toate si am trecut prin toate starile. Ne-au dat lacrimile cand am intrat la Memorialul Holocaustului, ne-am cutremurat in fata ramasitelor din zidul Berlinului, ne-am bucurat de cumparaturi  bune la preturi mici, am baut extrem de multa bere (cu lamaie, fara, cu capsuni, cu sprite, filtrata, nefiltrata, etc), am mancat cei mai buni carnati din lume si ne-am relaxat in multe terase si parcuri.

 Oamenii sunt foarte draguti si petrecareti. Incepand de dimineata si pana seara peste tot vei vedea turisti si localnici odihnindu-se cu o halba de bere in fata. Parca ar bea cafea .

In Berlin poti sa faci de toate: sa te plimbi, sa faci croaziere, sa mananci bine, sa vezi una dintre cele mai mari gradini zoologice, sa-ti inveti copiii istorie pe viu si sa iei toate pub-urile la picior. Orice ai face, iti vei dori sa revii.

    O inima mare de viitoare mamica se ocupa cu mare sarg de organizarea unui nou protest care va avea loc maine la ora 11 in fata Guvernului. Mamicile si nu numai, ies din nou in strada pentru a se lupta pentru un drept al lor si nu pentru pomeni de la stat.

    Cum va spuneam si aici, Raluca este de admirat. Se lupta alaturi de alti parinti pentru copiii lor. Nu stiu daca tot efortul lor va avea si vreun raspuns dar ii felicit pentru ceea ce fac. Eu personal nu mai am nici o speranta de la tara mea din punct de vedere politic, administrativ si economic. Am sperante in schimb de la oamenii din ea, de la istoria ei, frumusetea si curajul ei.

    "Protestul care va avea loc miercuri, 26 mai, este organizat de comunitatile parintilor de pe forumurile miresici.ro si desprecopii.com, in colaborare cu organizatia non-guvernamentala FILIA, care apara drepturile parintilor, actiunea fiind sprijinita si de Asociatia MAME si Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A.
Toti cei care doresc sa ni se alature pentru a sprijini aceasta cauza sunt bineveniti !" (extras din comunicatul de presa)

Bianca are mereu grija de mine si pentru asta ii multumesc. Pentru ca am disparut cateva zile de pe blogosfera a intrevenit si m-a readus la activitate printr-o leapsa foarte frumoasa. Mai ales ca ma gandesc des la acest subiect. Trebuie sa scriu despre prima mea carte citita.

La fel ca multi altii care au scris despre asta, nu imi amintesc foarte bine  prima carte citita. Citesc de mica, am avut marele noroc sa am un tata care a strans toata viata lui carti si pana la 40 de ani avea o biblioteca mare si cu titluri foarte bune. Mi-a fost un exemplu, in fiecare duminica il vedeam cu cartea in mana (in conditiile in care este un muncitor de la varsta de 16 ani) si fara sa stie mi-a insulflat o dragoste mare pentru carte, pentru mirosul ei si pentru a intra in aceasta lume fascinanta.

Nu imi amintesc exact cand am inceput sa citesc mult, era prin scoala generala si luam carti de la tata si incercam sa le deslusesc. A aparut apoi biblioteca si o prietena cu care impartaseam aceasta pasiune. Dar cea mai mare amintire a mea este de la 14 ani, cand am avut  bani din care sa-mi iau prima mea carte. Nu era cartea tatalui, nu era de la biblioteca, era o carte cumparata de mine si care era inceputul propriei mele biblioteci. Imi dorisem mult "Contele de Monte Cristo" de Dumas. Auzisem de ea de la tata si vroiam sa o citesc. A lasat o impresie puternica asupra mea, am citit cele doua volume pe nerasuflate si imi amintesc si acum mirosul de carte noua.  Am trait drama lui Edmond Dantes si dragostea lui pentru  Mercedes, tradarea prietenului gelos si razbunarea de la final.  Si de cate ori prind filmul la TV ma uit, din nou si din nou si ma vad mica si cu prima mea carte.  Am fotografiat-o acum, paginile sunt galbene, semn ca am imbatranit si eu si cartea. Dar amintirile raman .

Cred ca este cel mai fascinant oras in care am fost vreodata. Nu am apucat sa povestesc atunci cand am fost despre dimensiunea frumusetii acestui oras unic in lume. Stiam ca o sa-mi placa Venetia asa cum stiam ca voi ramane vesnic indragostita de Paris inca de cand eram mica si il vedeam doar in poze. Inainte sa ajung in orasul pe ape auzisem de la cunoscuti povesti, unele frumoase, altele mai putin spectaculoase dar ceea ce am vazut tot m-a surprins inca din prima zi. Am aterizat  in Treviso urmand ca Venetia sa fie prima destinatie dintr-un mini circuit prin Italia. Am ascultat sfatul unei prietene care mi-a spus ca trebuie sa stau neaparat o noapte in Venetia, sa ma plimb seara prin Piata San Marco si sa iau micul dejun la o terasa de pe o alee mai retrasa. Desi pretul hotelului a fost destul de mare, am sacrificat bugetul grupului si am ales un hotel foarte aproape de San Marco, un hotel aflat pe un canal foarte frumos si sub geamurile caruia treceeau mereu gondolierii. Nu am regretat nici o clipa. Venetia mi s-a aratat in toata splendoarea ei, un oras vechi cu o istorie de mii de ani si plin de turisti cu zambetul pe buze.

M-am plimbat pe stradutele vazute in filmul "Casanova", am descoperit un vin de exceptie in Piata San Marco, am savurat cafeaua de dimineata la terasele atat de chic si am vizitat toate acele obiective stiute de toata lumea. Am ramas cu o impresie foarte frumoasa despre acest oras si cu dorinta de a reveni, mai ales la festival.

Daca ajungeti in Venetia va recomand cateva lucruri:

• Nu mergeti in perioadele aglomerate. Eu am fost in septembrie si nu m-a deranjat multimea de turisti, am savurat fiecare clipa petrecuta. Dar am auzit multa lume plangandu-se de de acest lucru.
• Cazati-va o zi in oras, sa mirositi, sa simititi si sa vedeti totul.
• Treziti-va foarte devreme dimineata si mergeti in Piata San Marco, nu este lume multa si va veti savura cafeaua intr-un decor de filme.
• Plimbati-va pe strazi mari, strazi mai mici si cumparati-va o masca. Este un must have.
• Nu ati fost in Venetia daca nu v-ati plimbat cu gondola.
• Seara trebuie incheiata tot in Piata San Marco la una dintre terasele cu orchestra live. Pretul este mare dar se merita.

Bon voyage!

Pe o vreme rece si ploiasa, cu bebelusii in carucior, pampersi in mana si bannere atarnate, cele mai curajoase mamici de pe www.miresici.ro si www.desprecopii.com au protestat astazi in fata Ministerului Muncii. Le-am admirat sincer pentru tot ce au facut, pentru frigul indurat si pentru atitudinea  lor. Felicit initiatoarele acestei miscari, cele mai  curajoase miresici pe care le cunosc si sper ca protestul lor sa aiba un efect pozitiv.

Membre ale site-ului miresici.ro, cea mai mare comunitate de mirese din Romania, au initiat un protest ipotriva micsorarii indemnizatiei de crestere a copilului. In scurt timp li s-au alaturat fete de pe www.desprecopii.com si alte site-uri de profil. Cu eforturi mari au obtinut autorizatie, au trimis comunicate si vor sa mearga luni in fata Ministerului Muncii  sa protesteze impotriva acestei eventuale decizii.  Puteti citi aici cum a pornit totul, ce fete extraordinare sunt si ce eforturi mari au depus pentru a organiza totul.

Daca vrei sa sustineti acesta miscare aici puteti semna petitia online si aici va puteti inscrie la protest.

Ma bucur sa vad ca in ultimii ani tot mai multi romani isi directioneaza 2% din impozitul pe venit catre o unitate de cult, un ONG sau o asociatie pe care o simpatizeaza. Asta inseamna progres si inseamna ca ca ne pasa de cei din jurul nostru. Nu uitati ca mai aveti timp pana luni sa depuneti declaratia de venit prin posta cu confirmare de primire sau direct la administratiile finantelor publice de care apartineti. Procentul de 2% nu se ia din banii nostri, se duce de la stat la ce dorim noi.

Daca aveti obligatia depunerii declaratiei, completati formularul 200 pe care il puteti descarca de aici.

Daca ati avut doar venituri din salarii si doriti sa directionati cei 2%, trebuie sa completati formularul 230, descarcabil de aici.

Imaginati-va ca asteptati un copil, ca faceti toate analizele posibile, ecografii 3D, 4D si cate D-uri mai exista, la doctori diferiti,  ca vi se spune ca totul este in regula si in momentul cel mai fericit al vietii voastre, vi se spune ca bebelusul vostru nu are o mana. Nu se stie de ce, nu se stie cum de nu s-a vazut, nu se stie nimic.

Pe blogul Bogdanei am citit povestea si am vrut sa o dau mai departe. Daca nu putem ajuta toti, macar sa se faca cunoscut cazul, sa stim ce se intampla in cabinete private dotate, unde totul costa multi bani si unde s-ar parea ca avem mai multa siguranta.

Povestea Ioanei preluata pe de blog:

Povestea unei manute pierdute

Prima intalnire a mamicii cu fetita: "Copilul asta are o problema... Nu are o mana". Acestea au fost cuvintele medicului neonatolog Toma de la Maternitatea Giulesti. Sec, fara compasiune, fara o pregatire, cat de cat, a mamei pentru cutremuratoarea veste.
Ioana Maria s-a nascut fara antebratul si mana dreapta. Mai precis, conform Scrisorii Medicale din data de 15/07/2008, "Agenezia jumatatii distale antebrat si mana dreapta".

Dupa ce ne-am venit in fire, dupa ce am inceput sa acceptam ideea, am cautat sa vedem ce s-a intamplat. Primisem deja o "explicatie avizata" de la acelasi neonatolog, care a concluzionat (pe ce baze?) ca de vina sunt genele noastre: "Toti copiii vostri vor avea malformatia asta, pentru ca se transmite autozomal dominant".

Cuvinte adresate taios, ca o sentinta irevocabila, la doar doua ore dupa nastere, unor parintii socati care nici macar nu intelegeau prea bine ce se intampla.
In consecinta, a fost efectuat testul genetic. A iesit negativ. Nici Ioana Maria si nici noi nu prezentam anomalii genetice. Nimeni din familiile noastre nu prezinta vreo malformatie de felul acesta, deci nu se putea transmite autozomal dominant. Atunci, ce s-a intamplat cu manuta fetitei noastre?

Se poate pretinde personalului medical, care adesea lucreaza in conditii de stres foarte mare, sa gaseasca resurse de umanitate intotdeauna si pentru toti pacienti? Astfel, poate ca ar trebui ca maternitatile sa aiba psihologi specializaţi care sa pregateasca atat pacientele cat si familia in situatiile speciale.

Posibilele cauze pentru acest diagnostic ar fi legate de o substanta chimica (medicament), un virus sau de o brida (banda) amniotica ce ar fi impiedicat dezvoltarea normala a mainii. In unanimitate medicii din strainatate au concluzionat ca este vorba despre o banda amniotica ce a intervenit asupra manutei inainte de 4 luni de sarcina. Dupa aceasta data, trauma fizica generata de amputarea manutei ar fi dus la deces. In cazul nostru, mama Ioanei Maria a facut nu mai putin de 8 ecografii la medicul care a supravegheat sarcina. Aproape toate au fost efectuate la cabinetul particular al Doctorului Marcel Moisa. Cabinetul Medical Individual de Ginecologie al Domnului Doctor Marcel Moisa, este situat in Bucuresti pe Strada Atelierului nr 22 (zona Gara de Nord). Desigur ca, in plus, mama copilului a facut si faimoasa ecografie de vizualizare a morfologiei fetale (3D), in care au fost masurate si comparate toate segmentele corpului. Acest lucru s-a intamplat la Maternitatea Filantropia sub parafa medicului Valentin Varlas. Si, totul a fost in parametri normali.

Cum am fi putut pune la indoiala rezolutiile unor specialisti? Dupa ce norme? Si, totusi, iata ca increderea ne-a fost inselata. Ce ar fi trebuit sa facem? Ar fi trebuit sa cerem imperios sa ni se explice pas cu pas tot ceea ce se intampla si sa solicitam refacerea procedurii ori de cate ori ceva ni s-ar fi parut in neregula ori nu am fi inteles despre ce este vorba.

Pe langa pozitionarea fatului si bataile inimii, medicul care efectueaza ecografia are posibilitatea (si datoria) ca pe parcursul procedurii medicale, sa observe eventuale anomalii. De aici incepe alta poveste.
Descoperite la timp, aceste probleme ar fi avut sanse de remediere in proportie de 100%. Nu in Romania, desigur. In fapt aceasta este marea noastra durere. Cu un plus de atentie din partea medicilor, nu ati mai fi ajuns sa cititi aceste randuri si Ioana ar fi fost un copil perfect sanatos.
Poate ca aceasta poveste nu este la voia intamplarii...Dumnezeu stie.

In mod normal, monitorizarea corecta a sarcinii ar trebui sa apartina exclusiv personalului medical specializat. Totusi, cum, in Romania, lucrurile sunt de regula diferite de ceea ce se intampla in tarile civilizate, in acest caz actul medical trebuie verificat in mod constant de catre beneficiar/pacient.
In alte tari (SUA, Australia, Franta, Germania) situatiile de acest gen pot aparea. Urmarile acestora sunt insa departe de a putea fi comparate cu cele din Romania.

Citez in sustinerea acestei idei un medic din Australia, Sean Nicklin - „ se intampla astfel de lucruri si aici (in Australia), insa aici se plateste cu cariera sau cu libertatea...”


Ce este de facut?
In aceasta situatie am fost de acord cu decizia medicilor din Australia. Acestia ne-au sugerat ca doi ani sa nu efectuam nici o interventie asupra mainii fetitei. Dupa acesti ani, odata cu inovatiile sau inventiile din medicina, sa alegem ceea ce este mai putin traumatizant pentru ea. In acest moment, proteza bionica ar fi cea mai potrivita.
Pretul acestei proteze, aplicarea, tratamentul de dupa aplicare si consilierea pentru integrarea in societate a Ioanei, in bune co nditii sunt niste lucruri care efectiv ne depasesc financiar.
Aici, interventia fiecaruia dintre Dumneavoastra ne poate ajuta sa ii oferim Ioanei un viitor altfel. Orice donatie, oricat de mica, este un pas spre mai bine pentru Ioana.

“Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...”
 

                                                                   Pablo Neruda, om politic si poet chilian

Aseara am participat la un eveniment dragut si extrem de cald, lansarea primului numar al revistei Miresici.  Un puiut derivat din cea mai mare comunitate de mirese din Romania, revista arata fabulos. Este glossy, are niste pictoriale de revista internationala si cateva povesti de nunta reale si frumoase. Pe coperta revistei este chiar o miresica adevarata care a castigat un pictorial  in urma unui concurs organizat  pe site. 

Lansarea oficiala a avut loc aseara, revista fiind pe piata din data de 29 aprilie. Am cunoscut fete dragute, am mancat un tort bun si roz si concluzia serii a fost ca de-abia asteptam numarul doi din toamna. Felicitari echipei care a depus o munca colosala si care a crezut in acest proiect.

Brasovul de 1 mai a fost destul de aglomerat, de cald si de plin de cersetori. Cred ca de peste 10 ani nu am mai vazut in Bucuresti asa multi cum am vazut sambata la Brasov. Ceea ce era mai frapant este ca la terase sau restaurante nu se ocupa nimeni sa-i goneasca de acolo. Pur si simplu nu puteai sa stai linistit la o cafea. Dincolo de asta, orasul asta mi-a placut mereu. As vrea cred ca vad mai mult exemplu de Sibiu in el, mai multa grija pentru cladirile din centrul istoric, mai multa pasiune pentru turism.

Am vizitat celebra cofetarie "Vatra Ardealului" unde am avut surpriza sa vad ca se vinde sampanie Veuve Clicquot si Laurent Perrier, am mancat bine si m-am bucurat de preturi mai mici decat in Bucuresti.