Vineri a fost prima zi adevarata in Paris. Dupa un  mic dejun  gustos, am pornit in jurul orei 11 spre Paris. Am luat trenul din Bures Sur Yvette si in 20 de minute am fost in Jardin de Luxembourg. Am vrut sa ne amintim de picnicul de anul trecut dar tocmai incepuse o rafala mica de ploaie.

Am luat-o in schimb printr-o parte preferata a mea, bulevardul Saint Michel, St. Germain, Place de la Sorbonne, spre Notre Dame. Iubesc aceasta parte a orasului, totul arde la maxim, este zona universitatii, este plin de studenti, tineri de toate natiile, baruri si cafenele la preturi foarte bune si mai putini turisti decat in alte parti. Am umblat aiurea prin zona, fara o tinta nume. Iesise soarele si era e zi perfecta de primavara.

Cand am ajuns  la Notre Dame deja a inceput o alta rafala de ploaie care a durat fix 3 minute, se anunta o vreme de Londra in toata regula. Dar totul se termina cu bine pentru ca soarele venea imediat in intampinarea noastra. Stralucea puternic ca sa ne faca sa uitam de vantul de mai devreme. Dupa ora 14 ne-a parasit vremea schimbatoare si a fost frumos pana seara. 

Nu am facut nimic anume toata ziua: ne-am plimbat, am trecut pe la cafeneaua Le Cafe Marly de la Louvru, am revazut piramida, am luat pranzul si am continuat prin gradinile Tuileries spre Champs Elysees. Ne-am oprit in barul preferat diin aceasta zona unde am admirat timp de 45 de minute o tona de oameni in varsta care veneau sa-si bea cafeaua sau ciocolata calda. Si cand zic in varsta ma refer la persoane peste 75 de ani...

Dupa atata lene intr-o singura zi, ne-am indreptat pasii spre o activitate mai culturala, aveam bilete la Opera. Daca nu ati  vazut opera Garnier, va recomand sa va intoarceti in Paris. Este superba si incarcata de istorie. La iesire o sa gasiti celebra cafenea Cafe de la Paix unde luau o gura de aer toate personalitatile artistice ale Operei sau cunoscuti oameni din intreaga lume dupa iesirea de la vreun spectacol.

Madalina ne astepta cu biletele si a urmat o seara placuta in compania lui Rachmaninov, Berlioz, Bizet si altii. Ca orice om care se respecta nu puteam incheia seara decat la o bere intr-un barulet din zona Chatelet pe care de-abia acum am descoperit-o. Cine spune ca Parisul nu are viata de noapte, nu a iesit intr-o vineri seara in oras!

Simti natura, auzi vantul noaptea, pasarile dimineata si orice soapta a naturii. Te trezesti cu copacii in fata ochilor si cu ploaia in nas. 

Stau intr-o casuta ca din povesti: micuta, cocheta si calda. Ca o cabana de munte cu mult lemn si gradina in spate. 

La tara in Franta iei trenul si ajungi in 20 de minute in oras. 

La tara in Franta iese totusi soarele dupa o noapte cu ploi si vant. Sunt gata de Paris!

De astazi vom fi doi . Mi-l doream pe Zuzu de anul trecut dar nu venise inca vremea lui. Avea si numele ales inca din decembrie.  Mi l-am dorit  de ziua mea, apoi de Craciun.  Il visam: mic (10 inch), albastru si usor (1.2 kg). Acum urma o aniversare importanta, 8 martie, etc. Dar uneori lucrurile se intampla cand te astepti mai putin . Azi l-am primit pe Zuzu si sper ca vom avea o viata frumoasa impreuna. Mai ales ca a trebuit sa promit sotului ca de acum incolo voi scrie mai mult pe blog. Asta pentru ca il zapacisem de cap, ii spuneam mereu ce plina de inspiratie sunt in calatorii, sau oriunde altundeva in afara casei . Si ca doar Zuzu lipseste ca sa devin mai ordonata, mai cu spor la scris si mai cu succes . 

Asa ca, daca voi scrie in fiecare zi de acum incolo, sa stiti de unde mi se trage . Multumesc Doinis pentru sustinere!

S-a terminat seria a-V-a din  Anatomia lui Grey. A fost extraordinar. De trist si de neasteptat. Ca un film bun. Cu o fraza memorabila: "Maine s-ar putea sa mori!"  Sper ca TVR sa achzitioneze curand si seria urmatoare. Serile de luni vor fi mai frumoase.

S-au adunat sambata intr-un loc pe care il iubesc de la primul popas pe care l-am facut acolo, Ceainaria Green Tea.  II multumesc Valentinei pentru ca l-a impartasit cu mine si ii urez sa mai gaseasca locuri asa minunate in Bucuresti .

Sambata s-au adunat aici iubitori de calatorii, membri ai juriului si doi concurenti la cea de-a doua editie a concursului de povesti organizat de LumeaMare. Roxana a fost o gazda pefecta, s-a ocupat ca noi sa ne simtim minunat.

Am ascultat-o pe Adriana cum si-a depasit limitele urcand pe Kilimanjaro si povestind cat de minunata este calatoria in sine si nu neaparat atingerea varfului Uhuru Peak.

A urmat Raluca cu amintiri dintr-o iarna la Viena, concert Depeche Mode, strazi superbe din capitala austriaca si ne-a amintit tuturor ce minunat este metroul vienez.

A culminat totul cu povestea invitatului special, Mihai Barbu. Ne-a aratat fotografii superbe din Mongolia si ne-a  spus itinerariul celor 26.000 km facuti in aproape 4 luni.

A fost o sambata frumoasa pe care de-abia asteptam sa o repetam.

Am trait si eu povestea mea si vreau sa o impartasesc cu voi. La fel cum  spunea Roxana, ca a trait o poveste data de Chris si ca vrea sa o dea mai departe, asa vreau sa va povestesc si eu despre o intalnire minunata. Parca nu pot sa o tin numai pentru mine.

Va povesteam acum ceva timp despre o carte care mi-a lasat o impresie puternica in perioada sarbatorilor de iarna.  Va spuneam acolo cat de mult mi-a placut, cum visele pot deveni realitate si cum este Africa Oamenilor. Nu stiam nimic atunci .

Parca inspirata de incurajarile autoarei, am contactat-o si am convins-o sa imi acorde un interviu despre experienta ei din Africa, despre cum a scris "Prin praf si vise" si despre ea. Calda, cum o stiam din carte, Roxana a acceptat imediat si intr-o seara friguroasa de ianuarie, am stat la taclale pret de vreo trei ore, la o ceasca de cafea, intr-un Bucuresti acoperit de zapada.

A fost o intalnire minunata, am stat de vorba, am descoperit pasiuni comune (iubirea pentru Florenta de exemplu), mi-a povestit despre cele doua lumi ale ei, despre oameni, animale si despre vise. Roxana inspira curaj in tot ceea ce spune.  Si te face sa pleci maine, sa-ti urmezi visele, sa nu crezi ca esti prea batran, prea sarac sau cu prea putin timp.

Ii multumesc acum pentru asta si sper ca va citi cat mai multa lumea cartea ei. Si ca o vor da mai departe!

Puteti citi interviul cu ea aici: partea I si partea a doua. 

"Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis."

(Radu Gyr)

Bianca mi-a trimis din nou o leapsa despre viata si bloguri. Mi s-a parut foarte frumoasa, mai ales ca de mult timp meditam pe tema asta.

1. Cat din viata personala expui scriind un blog?

Destul de mult, ceea ce m-a mirat si pe mine inca de la inceput. Cred ca pastrez o distanta dar recunosc ca aici scriu in mare parte lucruri care mi se intampla si senzatii pe care le traiesc.

2. Cu ce iti dauneaza blogul?

Pana acum nu am descoperit un dezavantaj, numai lucruri bune. Asta daca vorbim strict despre blog. Internetul imi dauneaza din punct de vedere al timpului: care trece prea repede in fata calculatorului cand as putea face alte lucruri bune. Dar blogul nu imi rapeste asa mult timp. Scriu cate un post, ma informez, ii citesc pe altii. In timp, m-am specializat, citesc numai bloguri din care am ceva de invatat.

3. Cu ce te ajuta blogul?

Aici am avut mare surpriza a vietii. In primul rand pentru ca nu le vedeam rostul la inceputuri. Apoi nu am crezut ca eu o sa am timp sa ma ocup de unul. Si nici nu ma vedeam facand asta. Toate mi-au fost demontate cand am scris primul post. L-am inceput ca parte a unei terapii si am descoperit toate avantajele lui: sunt mai creativa de cand il am, vorbesc mai mult despre mine, citesc mai mult si mai ordonat, invat sa-mi expun ideile, (despre carti, lucruri, sentimente), cunosc oameni ca mine, leg prietenii, sunt dispusa mai mult spre opinii diferite de a mea, sunt mai toleranta si nu in ultimul rand, invat in fiecare zi cate ceva nou.

4. Ce reactii permiti?

Pana acum nu a fost cazul sa ma gandesc la asta .  Nu am avut decat cateva tentative de publicitate pe care le-am sters. In rest, am permis tot ceea ce s-a scris.

 5. Care ti-e rutina de blogger?

In fiecare dimineata imi beau cafeaua cu blogurile pe care le citesc si verific daca s-au scris comentarii.  Recunosc ca eu nu scriu in fiecare zi, asa cum mi-as dori. Dar lucrez la aspectul asta .

Dau mai departe catre Madalina, Irina si oricine doreste sa raspunda la aceste intrebari.

Mariana mi-a dat azi un premiu si ii multumesc pentru asta. Nu cred ca il merit inca, dar ma inclin pentru ca ma urmareste si ma citeste zilnic.

Premiile mele merg catre Imperator (pentru un blog de turism foarte documentat), Madalina (care are un blog plin cu de toate), Mariamirabela (pentru umor si realitate) si Bogdana (pentru tot ceea ce scrie).

Retrospectiva. Si analize. Bucurie. Tristete. Lucruri. Oameni. Proiecte. Mandrie.  Neasteptat. Timp. Prietenii. Lacrimi.  Multumiri pana la pamant.  Sperante. Melancolie.

Bianca, cea cu ganduri frumoase si cuvinte alese, mi-a pasat o noua leapsa. Una care s-a dovedit mai dificila decat ultimele. Tocmai ca a pornit de la Paler si intelepciunea lui de neegalat.  Dar am invins-o .  Bianca, poruncile mele pentru tine:

Prima porunca

Sa fii bun, sa fii bun, sa fii bun!

A doua porunca

Sa-ti faci viata frumoasa fara a urati viata celorlalti.

A treia porunca

Sa nu-ti uiti in viata parintii, prietenii si oamenii care au contat cu adevarat pentru tine.

A patra porunca

Sa nu uiti de unde ai plecat.

A cincea porunca

Sa ai un echilibru intre suflet, material si putere.

A sasea porunca

Sa nu te uiti in buletin. Varsta este cea pe care simtim ca o avem.

A saptea porunca

Sa nu uiti niciodata binele care ti s-a facut si sa uiti  greselile celor pe care ii iubesti.

A opta porunca

Sa nu-l uiti pe Dumnezeu atunci cand esti pe culmi ca nici El sa nu te uite cand esti in prapastie.

A noua porunca

Sa nu judeci. Pe nimeni si nimic.

A zecea porunca

Sa nu te barfesti decat pe tine, seara, la culcare.

Ioana, Irina si Madalina, aveti niste porunci pe care le respectati in viata?

Am primit de la Bianca o noua leapsa pentru femeile din blogosfera :) Trebuie sa postam o poza cu noi si o poezie despre femei.  Am ales Lucian Avramescu, "Singurul lucru care conteaza".

"femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocuit decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor "

Dau mai departe leapsa catre Ioana, Andreea, Valentina si Irina.

In opozitie totala cu restaurantul de aseara, astazi am fost la Verde Cafe. Imi doream de mult timp sa merg dar tot amanam.  In aceasta seara am raspuns invitatiei lui Cezar de a lua parte la o intalnire calda intre pasionati de calatorii.  Am gasit acolo o vila veche cu camere inalte, pisici care se plimbau in voie peste tot, unele care te ajutau sa-ti alegi ceaiul si cu bunatati multe: ceai de levantica, vin fiert cu scortisoara si limonada.

Cunoscut sub denumirea de Imperator, Cezar ne-a delectat cu povesti din tara cea mai comunista din ziua de azi, cu poze care ne-au amintit de trecuturile noastre (care acum mi se par mult mai soft ) si cu un filmulet de la Arirang care ne-a lasat cu gura cascata.

Nu stiu daca voi ajunge curand in Coreea de Nord dar sigur acum stiu mai multe despre aceasta destinatie.  Multumim pentru prezentare si asteptam cu drag urmatoarele .

Am avut o seara extrem de placuta, alaturi de prieteni pe care nu i-am vazut de mult timp. Am ras, am mancat bine, am baut si am povestit cate in luna si-n stele. Intr-un cuvant, ne-am simtit excelent. 

Si totul pana cand a venit nota de plata  Recunosc de multi ani nu mi s-a mai intamplat asta in Bucuresti, sa simt ca cineva ma jecmaneste si ca mi se umfla nota de plata. La sfarsit am constatat toti cu stupoare ca "mancasem" aproape o jumatate de kg de sorici numai la aperitiv . Cred ca ne-am dezobisnuit de astfel de comportamente. Am incercat pentru prima oara resturantul Decebal din zona Alba Iulia si a fost si pentru ultima oara in viata cred. Cred ca de vina a fost limba vorbita la masa, in proportie de 80% fiind engleza. 

Dar asta nu a stricat cu nimic atmosfera placuta si compania si mai si.  Viata este plina de surprize. Fara cei de acolo ne-am fi plictisit si nu am fi avut acum despre ce vorbi. Si voi ce afla .

Am zis sa o  imortalizez inca o data anul asta