Bianca a scris azi foarte frumos despre prima ei iesire din tara si mi-a transmis sa scriu si eu despre prima mea plecare la Paris. Cum puteam sa o refuz? Este una din cele mai frumoase amintiri si mereu imi face placere sa ma traspun in acele vremuri.
Era in anul de gratie 2007 si dupa o primavara minunata in Roma, am hotarat sa ne petrecem aniversarea de 3 ani de la casatorie la Paris. Bine, eu am hotarat si amandoi am plecat 
. Si tot amandoi am savurat acea saptamana de parca descopeream lumea.
Bani aveam putini si eram speriati de moarte de preturile din capitala Frantei. Asa ca, am cautat cea mai ieftina saptamana la Paris oferita de vreo agentie de turism. Am gasit-o la Omnia Turism, o saptamana cu avionul, cazare si mic-dejun, in total vreo 350 EUR/persoana. Nu va spun cu ce emotie am fost si am achitat avansul, am facut planuri, cumparat ghiduri si facut liste. Eram ingrijorati de bani, de cum ne vom descurca acolo (nu stiam franceza deloc), de avion, de tot. Saracii de noi, nu stiam ca urma saptamana minunata, acea saptamana minunata in Paris.
Dupa ce am aterizat pe Beauvais, ne-a preluat ghidul nostru si am inceput cu autocarul un tur de oras. Stateam cu ochii lipiti de geam si asteptam sa vedem turnul Eiffel. Acel turn de care citisem in carti si pe care il invatase Vulpoiul la chinuitoarele ore de franceza. In scurt timp a urmat momentul pe care nu-l voi uita niciodata: trecusem de Opera Garnier si inaintam spre Luvru, Tuileries si apoi Champs Elysees. In zare se vedea turnul. Ochii mei lipiti de geam au stors lacrimi de fericire, de emotie si de traire intensa. Eram acolo si nu credeam. Vedeam si aveam impresia ca visez si ca ma voi trezi in patul meu de acasa. Cu atatea minunatii in jurul meu, cu acele locuri incarcate de istorie, de maretie, cu strazile pe care se plimbasera eroii si scriitorii mei favoriti, EU eram acolo. In sfarsit. Ceva din mine parca vedea un copil mic, intr-un sat de langa Piatra Neamt, pe o ulita sau o campie verde, care visa la ceva indepartat de care auzise pe ici, pe colo. Apoi vedeam un alt copil, ceva mai mare de data asta, savurand cartile lui Victor Hugo in bucataria parintilor din Bucuresti. Mai tarziu devoram experientele lui Cioran pe strazile Parisului. Si acum eu eram acolo. Intelegeti de ce eram emotionata?
Dupa acel prim tur prin oras, mi-am intrat incet, incet in ritm. Au urmat, cum este si firesc pentru orice incepator in ale Parisului, toate obiectivele principale. Am vazut Muzeul Luvru, Sacre Coeur cu minunatul Montmartre, Domul Invalizilor cu locul de odihna a lui Napoleon, Catedrala Notre Dame, gradinile Luxembourg, Pantheonul, Cartierul Latin, Defence si Sorbona. Si pentru ca aniversam totusi trei ani de la casatorie, am sarbatorit evenimentul cu trei destinatii care imi vor ramane vesnic in amintire:
- O seara la Moulin Rouge. A fost o experienta fantastica si am descoperit acolo ca nu avea nicio legatura cu ceea ce imi imaginasem eu ca ar fi un spectacol de cabaret. Nu va pot descrie si nici nu am avut voie sa facem poze. Va pot doar spune ca am vazut acolo fete nu doar frumoase, ci masurate cu rigla .
- O zi intreaga in paradisul pe pamant, Disneyland. A fost ziua in care redevenit copil, in care am ras, m-am distrat, am admirat si in care m-au durut falcile seara de la atata ranjit.
- Cateva ore pe urmele lui Cioran, Ionesco si Noica in cimitirul Montparnasse.
Au urmat apoi alte si alte zile, nopti si momente incredibile in Paris. Alti ani si alte experiente. Am descoperit strazi, cafenele, locuri uitate si nu neaparat celebre, am gasit mansarda lui Cioran anul trecut (doar din strada), am vazut locuri in afara Parisului si chiar am locuit ceva timp acolo. I-am invatat statiile de metrou, stiu cu ochii inchisi sa ajung in multe locuri, am aratat si altora acest oras prin ochii mei si mi-am dorit mereu si mereu sa revin. Si totusi… prima oara in Paris ramane Parisul.
Doamne cum ai scris… ca acum vreau si eu sa scriu despre prima (si singura pana acum) oara in Paris… cred ca pentru toata lumea prima oara in Paris… înseamna Parisul. Acum recitind la mine, ce am scris acu’ doi ani mi se pare oarecum fad, adica era prea la cald si e scris prea “pagina de jurnal” cu “am fost, am dres, am simțit”, acum aș scrie cu totul altfel, căci cred cu tărie că uneori trebuie să ți se sedimenteze amintirile ca sa poti aprecia anumite momente la justa valoare
Iubesc tot ce ai scris, și încă ceva, faptul că ai plâns… eu îmi doresc să mi se întâmple asta undeva… (era cât pe ce la Sete, cand am vazut Mediterana pentru prima data, dar totuși nu s-au ivit lacrimile). Daca se va întâmpla cred că nu mă voi putea opri ușor… :*
@Bia: Ca de obicei, un comentariu atat de cald… Acum sa nu crezi ca am plans toata seara, doar atat cat sa nu uit. Si a ramas ultima oara undeva. Dar mai am toata viata inainte
Ce frumos:)
Si eu imi doresc sa ajung la Paaris, sper sa se intample cat mai rpede.
@Monica: iti doresc sa ti se implineasca curand!
Doamne ce frumos ai scris!!! Daca stateam in dubiu sa programez mai intai un city-break in doi la Paris pana vom duce copilul la Disney cred ca ai reusit sa ma convingi…Poate chiar anul viitor
Draga Vulpitza,
Planuiesc si eu un mic sejur la Paris. Ce ma sfatuiesti in legatura cu hotelul sau zona in care sa ma cazez? Unde ar fi mai ieftin si totodata destul de bine?
@Mihaela: diseara vin cu cateva recomandari de pe unde am stat eu.