Nu stiu cum se face, dar de cativa ani dorintele mele mari se leaga de locuri si de evenimente si mai putin de lucruri. Imi doresc si cateva mici obiecte de stricta “necesitate” in viata unei fete , dar mereu in agenda sunt trecute dorintele si gandurile ascunse despre:

1. Un concert Katie Melua. O ador pe fata asta.

2. Un concert Lara Fabian. Descoperita cu ceva timp inaintea lui Katie, adoratia este destul de apropiata ca intensitate.

3. Un concert Alain Souchon. Nou pe piata placerilor mele, adus in viata mea de M, Alain merita un drum pana in Franta oricand.

4. Un concert Barbra Streisand. Fara comentarii.

5. O dorinta imposibil de implinit ar fi sa vad musical-ul asta.

6.  Londra, intr-o zi ploioasa de vara.

7. Parisul iar si iar.

8. Amsterdam-ul, intr-un week-end exact ca cel de acum 3 ani, cu aceeasi oameni, locuri si vise.

9. Venetia, unica in lume. Numai ca acum nu as mai neglija-o asa. I-as acorda minim trei zile din viata mea si as vizita-o intr-o luna linistita. Si in timpul Carnavalului, normal.

10. O seara magica la Manastirea Ramet, ca acea seara de acum sase ani.  La ora zece in mijlocul muntilor nu se auzeau decat cantecele maicilor de acolo.

Si ma opresc pentru ca ma asteapta bilanturile .  Voi ce dorinte ascunse aveti?

L, prietena mea de la 13 ani de care va povesteam aici, a postat aseara pe facebook un filmulet fantastic despre 50 de oameni carora li s-a pus aceeasi intrebare: “care este cel mai mare regret al vietii tale?”.

Oamenii erau diferiti ca si cultura, statut social sau educatie. Si totusi raspunsurile lor te cutremura. De la “nu mi-am terminat studiile“, la “mi-am inselat prietena”, “nu am invatat sa conduc”, “ca nu am cu 10 sau 20 de ani mai putin”, “nu am calatorit destul”,  “nu am emigrat mai devreme” sau “nu mi-am trait viata bucurandu-ma de ea mai devreme“.

In seara aceasta mi-a dat tema de gandire. Nu ca as avea nevoie de prea mult timp, cred ca adevaratele regrete le purtam cu noi zi de zi si noapte de noapte.  Dar parca tot merita sa ma gandesc mai serios. Chiar si la cele mici. Poate le pot indrepta.

Puteti vedea aici toate raspunsurile:

Pauze. Cateodata avem nevoie de pauze. De la gandire, de la scris, de la visare. Poate pentru a ne incarca bateriile, pentru a reveni, pentru a lucra cu zel si spor apoi.
Nu am plecat nicaieri, am fost pe aici incercand sa pun ordine. Sa ma vindec de o raceala,  de dor de Paris, sa termin o tona de bilanturi, de 112, 101, 300 si alte simboluri plictisitoare,  sa pregatesc o plecare spre Timisoara Tomatei si apoi spre Ineul Biancai, sa ma gandesc la viata mea si la ce sa fac cu ea. Sa vad daca sa continui cu un proiect la care lucrez de ani de zile si la care tin foarte mult. Dar care nu a ajuns inca la acea sclipire minunata. Care imi ocupa timp si care vrea si mai mult din timpul meu. Pe care nu stiu daca il mai am.
Da, se poate numi o criza. De personalitate sau profesionala. Nu stiu incotro s-o apuc si care este varianta cea mai buna. Imi trebuie oameni cu care sa vorbesc. Care sa-mi spuna ce fac bine si ce fac rau. Am nevoie de “sange tanar”, de motivatie. Da, sunt ca un om care are mare nevoie sa slabeasca dar nu are motivatie. Aceea puternica, nu doar o dorinta ascunsa. Motivatia care sa te faca sa te trezesti la 6 dimineata sa mergi la sala. In cazul meu, sa ma trezesc la 6 dimineata si sa scriu, sa caut colaborari, informatii, idei. Am facut-o mult timp si m-am oprit. Nu am avut mereu feed-back si rasplata nu a fost pe masura efortului.
In februarie, cand am traversat o alta perioada nefasta, m-a salvat o carte. O carte care nu-mi spunea prea multe la inceput dar care s-a dovedit a fi inspirationala. Am citit  “Suntem furtuni” si m-a simtit mai bine. Da, multa lume esueaza. De multe ori avem idei dar nu putem sau nu ne permitem sa le implementam. Dar suntem obligati sa o luam de la capat. Ca sa reusim intr-o buna zi. Si rasplata sa merite tot efortul. Am nevoie de o noua carte, de o “furtuna noua’, de un imbold, de un sut in fund. Si de speranta ca ceea ce visez nu e rau si ca intr-o zi oamenii vor avea nevoie de el.

Nu ma plang, sunt doar ganduri. Care fac si ele parte din viata, care ne influenteaza si care ne definesc. Maine e o noua zi si dimineata parca vedem lucrurile altfel, nu?

Lacomia

Trei oameni treceau printr-o padure. Aici au gasit o comoara… Flamanzind, au hotarat sa mearga cel mai tanar sa aduca bucate. Pe drum, acesta isi zicea in sine: “Ce bine ar fi sa fie comoara a mea intreaga. Stiu ce voi face. Voi otravi mancarea. Le voi da lor. Eu voi spune ca deja am mancat. Ei vor muri si banii vor fi ai mei“.

Cei doi tovarasi, ramasi in padure, se sfatuira: “Daca ne-am putea scapa de copilandrul acesta, am imparti numai in doua comoara. Hai sa-l omoram, cand se intoarce“.

Cand s-a intors, l-au ucis; apoi au mancat din mancarea otravita si au murit.

Din 2 februarie am adaugat o noua dragoste pe lista mea de francezi remarcabili: