Daca nu ati vazut editia despre fericire a Eugeniei Voda si a Profesionistilor ei, va recomand sa o urmariti sambata seara cand va fi reluata. De la ora 23, pe TVR 1.

Imi amintesc cu mare drag de prima oara cand am urmarit emisiunea si cand mi-au dat lacrimile. Care mi-au dat si a doua oara cand am vazut-o. Si mi-am mai amintit cum pe vremea aceea o vedeam pe autoarea interviurilor cum calatoreste pe un vapor in jurul lumii. Si eu imi doream asta dar imi doream ceva mai realizabil in timp scurt. Sa plec la Paris. Sa plec si sa ma uite cineva acolo pentru un timp. Acum m-am intors si imi vine sa o caut, sa-i scriu si sa-i spun ce inseamna fericirea si pentru mine. Sa afle ca fericirea mea este formata din clipe scurte, din vise implinite, din calatorii facute, din oameni descoperiti, din parinti in viata si din liniste. Si i-as mai spune si parintelui Moga ca vreau sa vin sa-i vad biserica aceea frumoasa si sa il felicit pentru ce a realizat. Si ca are dreptate, ca sunt atatea fericiri cati oameni exista.  Si sa-i mai spun ca pe cat de subiectiva este fericirea, pe atat de trecatoare. Si ca pentru oameni ca el iubesc Romania.

Despre Paris, normal Preluata de aici.

Where do all the good ones go?

“Good Americans, when they die, go to Paris.”
—Thomas Gold Appleton

And some of us are good—or lucky—enough to go before even then.

Traducere aproximativa:

Unde se duc cei buni? Americanii buni, cand mor, se duc la Paris. Iar unii dintre ei sunt destul de buni sau de norocosi incat sa ajunga inainte de moarte.

Pe vremea cand eram burlacita faceam ceva ce acum nu mai pot face asa usor,  puteam sa plang unde vroiam si cand vroiam . Daca vedeam un film mega siropos la 12 noaptea, ma puneam pe un bocit de sareau hainele de pe mine. Odata inceput plansul, imi aduceam aminte de toate esecurile, de toate clipele triste, de ce nu am facut, de ce nu mi-a iesit sau de cine imi era dor. Astfel incat uitam de la incepusem sa plang in prima faza. Terminam seara cu ochii cat doi castraveti, cu fata rosie si umflata. Si trista. Dar poate mai linistita a doua zi.

Te mariti sau te muti cu cineva. Intrebare: unde plangi cand vrei sa plangi? Dar sa plangi asa de-a binelea, cu sughituri si lacrimi de crocodil. Si fara sa dai explicatii pentru ca uneori nici tu nu le ai. Este normal ca omul de langa tine, care te iubeste si care iti vrea binele, sa stea langa tine, sa te intrebe de ai patit, sa te consoleze. Dar daca tu vrei doar sa plangi? Asa, ca unul nu o iubeste pe una intr-un film, ca una a murit cand era dragostea mai mare si mai furtunoasa, ca eroina ta preferata este singura si neconsolata sau ca asa ai tu chef.  Unde plangi cand vrei sa plangi pana la urma?

Cu soare mult, cu dimineti racoroase si seri senin. Cu frezii, zambile si lalele de toate culorile. Cu oameni zambind, cu fete cu fuste scurte si flori in par. Cu sperante si cu raman bun iernii care trece. Si cu admiratie. Mi-e dor sa admir copacii infloriti si arborii cu frunze verzi. Cei care au inflorit deja in Bucuresti s-au si scuturat din cauza vantului. Mi-e dor de el.

Citind postul unei prietene despre sms-uri, mi-am amintit de scrisori. De scrisorile pe care le scriam si le primeam acum multi ani. Atat de multi incat am si uitat cum e. Acum avem telefoane, e-mail-uri, facebook, twitter, messenger. Nu mai trimite nimeni scrisori. Nici macar eu. Nici nu stiu ce as mai scrie in ele. Trimit in schimb vederi si ma bucur ca exista oameni care inca fac asta. Le primesc cu mare drag de la amici de peste tot si imi invelesc zilele. Apreciez ca cineva si-a rapit din timpul pretios pentru a cauta una, pentru a o scrie si pentru a se deplasa la posta pentru mine. Asta cere atentie. Si timp.

Relatia mea cu scrisorile este legendara. A inceput la 13 ani cand mi-am facut prima prietena adevarata, pe L. Acea prietena cu care vorbesti ore intregi, cu care te vezi in fiecare zi, careia ii povestesti de iubirea ta mare pe care tocmai ai zarit-o timp de o secunda pe culoarul scolii si care nu ti-a adresat niciun cuvant, cu care cresti si evoluezi. Stateam la 10 minute una de cealalata si totusi ne vedem zilnic sa facem schimb de scrisori. Cu gandurile de cu seara. Ce ne-om fi scriind atat? Nu mai tin minte dar era frumos.

Dupa L, a aparut un alt prieten drag cu care nu ma vazusem niciodata. Ne stiam din scrisori. Multe si de data asta trimise prin posta. Scrisorile au incetat cand prietenia a devenit mai reala si cand a inceput o alta etapa pentru noi. Care continua si astazi. Desi suntem si mai apropiati acum, desi s-a casatorit cu cea mai buna prietena a mea, desi imi spune si scrie “nasha” in cel mai frumos mod cu putinta, ne amintim cu drag amandoi de scrisorile de demult.

Cand l-am intalnit pe Vulpoi apusese vremea scrisorilor. M-a invatat sa-mi fac casuta de e-mail si m-a introdus in lumea electronica. Dar ma suna ore intregi si stateam de vorba. Eu acasa si el la un telefon public in Regie, langa caminele studentesti. Ploua afara, il latrau cainii dar eram tineri si indragostiti. Apoi si-a cumparat telefon mobil si a inceput era sms-urilor. Atat de frumoase si de romantice incat imi schimbau toata ziua.

Astept primavara si o scrisoare.  Sau macar un sms.

De cand am revenit din paradis . Nu stiu ce sa scriu, cu ce sa-mi umplu paginile care timp de doua luni au fost perfecte. Stiu ca ma veti ierta pentru asta. In loc de cuvinte poate vor ajunge cateva imagini din ultima seara in Paris.

Avionul a decolat totusi de la Beauvais si m-a adus acasa. Nu a vrut sa mai ramana, nici macar nu a avut intarziere ca sa mai iau o gura de aer frantuzesc. Nu mi-a dat ragaz in plus si nu mi-a indeplinit visul secret de a se amana cursa si a nu mai gasi bilete decat peste doua zile .

Am ajuns acasa dar nu am uitat ca aici va promiteam un post despre locurile speciale din Paris, locurile unde sa aniversam ceva sau unde sa ne rasfatam cu cateva fineturi frantuzesti.

• Primul loc pe care vi-l propun este Pierre Herme, o ultima fita la Paris si descoperire recenta a francezilor in materie de dulciuri. Se pare ca Laduree este cel care a inventat macarons iar Herme le face cel mai bine. Pierre Herme este numit de catre americani “Picasso al patiseriei” si s-a specializat in acest desert.  Sunt deschise mai multe puncte de unde putem cumpara in Paris: pe Rue Bonaparte (chiar langa Biserica Saint Sulpice), pe Champs Elysees sau la etajul 2 al magazinului Lafayette. In afara de macarons, aici mai puteti incerca multe sortimente de prajituri. In Paris exista ziua macarons, zi in care cele doua mari vedete frantuzesti (Laduree si Herme) impart trecatorilor celebrele prajiturele.

• Daca ati mancat dulciuri destule, acum puteti bea o cafea la celebra cafenea Cafe de la Paix, situata chiar la iesirea din Opera Garnier. Este o cafenea veche, locul de intalnire al boemei pariziene si spatiul unde toate vedetele Operei ieseau la un pahar de sampanie dupa spectacol. Cafeneaua este mare si cu aproape toate mesele orientate spre ferestre astfel incat sa poti savura peisajul.

• Pentru a-ti face piata in adevaratul stil parizian sau macar pentru a admira unul din cele mai frumoase magazine alimentare, trebuie sa vizitezi un loc absolut minunat, Le Grand Epicerie de Paris sau mai scurt, Bon Marche. Am ajuns acolo la recomandarea lui M si am intrat in prima din cele doua cladiri aflate aproape de Jardin de Luxembourg. Era un magazin cu cele mai noi branduri de haine, cosmetice si bijuterii. Le-am admirat (ca de cumparat nu prea era vorba), am facut cateva poze si am dat sa plec. La iesire am vazut ca vis-a-vis mai este o cladire asemanatoare de unde ieseau mult mai multi oameni. Ei bine, acolo am descoperit paradisul alimentelor. Fara sa exagerez, eram ca intr-un muzeu. Muzeu cu cele mai frumoase legume, cu fructe din toata lumea, cu specialitati din rata, iepure sau urs, cu jamboane mari si grase, cu cele mai multe feluri diferite de branza, cu flori comestibile sau sticle de sampanie din cele mai fine. Iaurturi cu fructe,  condimente ademenitoare, paste in toate felurile si culorile, un mare departament alocat produselor bio si cel mai mare spatiu dedicat patiseriei. Ce mai, o adevarata desfatare a ochilor si a simturilor.  Daca vreti sa vedeti unde isi fac piata bogatii Parisului, luati metroul 12 si coborati pentru o clipa la statia Sevres Babylone.

• Ce sa va spun despre hotelul Four Seasons George V? Ca este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris si este mereu  pe locuri fruntase in topul unei luni de miere romantice?  Ca este opulent dar extrem de linistit si situat pe o artera care pleaca din Champs Elysees si duce la Pont d`Alma? Se numeste chiar bulevardul George V si aici sunt deschise multe dintre reprezentantele marile case de moda ale lumii. Daca bugetul nu ne permite o camera la acest hotel (intre 700-16.000 EUR/noapte), putem totusi sa bem o cafea in cele cateva cafenele sau terase care exista. Si putem admira niste aranjamente florale incredibile. L-am vazut pe Jeff  Leatham, autorul acestor minunatii invitat iarna trecuta la Oprah si am ramas impresionata de ceea ce face. A umplut studioul Harpo cu mii de flori aranjate in cele mai incredibile feluri. Si cititind despre el am aflat ca este angajat al acestui hotel si ca aranjamentele lui au devenit aproape un obiectiv turistic in Paris. Am reusit sa surprind cateva poze si am baut cel mai bun cocktail din lume la cafeneaua de la parterul hotelului.  Este o modalitate foarte convenabila de a vizita acest loc unic in Paris. Bon voyage!

Se apropie cu pasi repezi finalul calatoriei mele pe meleaguri frantuzesti. Experimentul a luat sfarsit si sufletul meu ramane in continuare indragostit. Credeam ca dupa ce am vazut Parisul de atatea ori, o sedere de doua luni ma va vindeca. Ma voi satura de el si ma voi potoli, voi deveni femeie de casa, imi voi reneova apartamentul, voi pune parchet (la care ma chinui de vreo 2 ani) si gata cu prostiile. Credeam ca este un vis pe care trebuie sa-l indeplinesc si apoi imi voi trai viata.

Da, de acum voi trai altfel. Imi voi dori an dupa an sa revin in locurile minunate pe care le-am cutreierat. Imi voi dori dimineata dupa dimineata sa savurez ceasca de cafea alaturi de croissantele de la Madame Pineau sau boulangeria Foulon. Imi va dor pana in clipa in care voi avea casa mea pe pamant, de pasarelele care ma trezesc aici in fiecare dimineata. De toate parcurile pe care le-am batut, de cafenelele in care am savurat cafea mai buna sau mai putin buna (dar cui ii pasa?), de magnoliile de la colt si de cea mai frumoasa primavara.

Da, de acum ma potolesc doar pana cand voi organiza urmatoarea plecare. Poate undeva la malul marii… Acum stiu ca nu este imposibil, stiu ca te descurci, nu-mi mai este frica. Stiu ca de mancare se gaseste peste tot si oameni buni intalnesti oriunde. Renovatul poate sa mai astepte.

Acest lucru nu ar fi fost posibil fara oamenii din jurul meu. Cei care ma ambitionau si mai mult sa incerc si cei care m-au sustinut. Poate nu toti au inteles dar m-au ajutat cu tot ce am avut nevoie. Pentru ca sunt prieteni. Cei care ma asteapta acasa cu drag .

Nu mi-ar fi fost atat de usor si de firesc fara ajutorul lui M. Ea a fost cel mai bun lucru de aici. Fara ajutorul ei totul ar fi fost mai costisitor si mai greu. Mi-a dat farfurii, cani, oale si ibric. Si multe alte lucruri marunte dar foarte folositoare intr-o casa goala. Nu mi-a lipsit nimic, de la masina de spalat, la frigider sau aragaz. A… si pe langa toate aceste organizari practice , m-a invatat toate locurile burgheze din Paris, mi-a prezentat acele destinatii pe care nu le cunoaste toata lumea si m-a initiat in mancarea si vinul frantuzesc. M, multumesc pentru tot, tu ai fost parte din visul meu.

Maine ma urc in avionul ce ma va duce acasa. Voi pleca lasand aici o bucata din mine dar fara tristete. Tristetea inseamna sa accept ca s-a terminat, ceea ce nu este adevarat. Viata mea dupa Paris incepe de maine. Am lasat un loc gol care sa ma astepte oricand.