Autor:
• Joi, Februarie 03rd, 2011

Dupa cum spuneam, am plecat ieri dimineata spre Franta. Mai exact, Bures sur Yvette, in sudul Parisului.  Daca nu stiam ca ma asteapta zile multe de viata in Franta, nu suportam prea bine calatoria. De fapt, aeroportul Baneasa. Si nu este prima oara cand plecam de pe el.  Acum nici nu inteleg de ce i se spune aeroport. I s-ar putea zice foarte bine un fel de gara de pe care pleaca avioane.

Era ingrozitor de aglomerat. Am stat doua ore la coada la verificare acte si tot nu am intrat la timp. Se pare ca la ora 8.30 plecau vreo 5-6 avioane, va dati seama ce era acolo. Aglomeratie, fete ciudate, inghesuiala, mirosuri, etc. Cu greu am trecut peste toate astea. Ne-au urcat in avion si am decolat cu o intarziere de 45 de minute. Desi nu toata lumea este foarte civilizata la zborurile low-cost, de data asta parca a fost mai rau decat de obicei. Ca sa intelegeti, la verificarea actelor in Beauvais au arestat doi tipi care zburasera cu noi in avion :) )  Nu stim cati au mai retinut dupa ce am trecut noi.

Zborul a fost incredibil de lin. La mine am simtit niste mici semne de vindecare. Cred ca a fost primul meu zbor fara panica, fara ochi mari pe geam sau stres dus la extrem.

Odata ajunsi pe pamant frantuzesc am incercat sa uitam de ce vazusem. Ne asteptam oricum un soare frumos si o temperatura de 5 grade.

Dupa un drum obositor am ajuns in casa in care vom sta si incercam sa ne acomodam.  Dimineata am facut o vizita la boulangeria din oras si apoi una mai mare in Carrefour :) ) .  Dar inainte de asta neparat trebuia sa ajungem sa ne cumparam abonamente. Transportul nu este deloc ieftin in Paris si este primul lucru care trebuie rezolvat odata ajuns aici.

In rest, viata aici pare neschimbata: civilizatie ca peste tot in Vest, oameni linistiti pana acum, oricum o mare diferenta fata de Paris. In Bures sur Yvette totul curge mai lent dar la timp. Lipsesc turistii si intalnesti parizienii retrasi la tara.  Voi reveni cu poze si alte povesti frantuzesti.


Alte posturi


Category: Paris | Etichete: , , , , ,
Poti citi comentariile la acest post utilizand feed RSS 2.0. Comentarii si ping-uri inchise.

6 comentarii

  1. 1
    Mihaela 

    Poate ca n-ar strica sa aduni toate impresiile, gandurile si intamplarile de pe acolo din toata aceasta perioada si sa….scrii o carte….Nu suna bine??? Pupici,

  2. 2
    Iris 

    Cand am fost in Italia am preferat sa zburam cu low-cost din Cluj, desi noi stam in Bucuresti…Poate parea o nebunie, dar biletele au fost muult mai ieftine (ne-am acoperit si drumul cu masina pana acolo), ne-am mai si plimbat, ca doar eram in concediu….Iar aeroportul din Cluj nici nu se poate compara cu Baneasa, este foarte curat, deloc aglomerat (desi eram in prag de sarbatori), lumea mult mai civilizata, nu s-a intarziat nici un minut…Poate sunt subiectiva, dar pentru noi a fost e experienta placuta!

  3. Hei, bine ati ajuns in Franta! Ce mai face casuta din Bures sur Yvette? Poate ne vedem pe acolo, n-ar fi frumos?

  4. 4
    vulpitza 

    Pai cred ca ne vedem pe 26, nu?

  5. 5
    kit 

    Ma bucur pentru tine. Eu inca nu am vizitat Parisul si am citit cu interes posturile tale de pana acum. Probabil ca cele care urmeaza vor fi si mai interesante, avand in vedere ca perioada petrecuta acolo de data aceasta este mai lunga.

  1. [...] pe blogul Vulpitzei depre plecarea ei la Paris de pe aeroportul Baneasa si despre comportamentul unora dintre [...]