Sper ca nu si-a imaginat nimeni ca voi veni aici atata timp si voi huzuri zile si nopti in fata celebrului turn sau voi sta numai in cafenelele celebre, nu? Sau ca imi voi uita clientii care deja imi simt lipsa?

Este foarte frumos la Paris, nu ninge, ieri chiar au fost 12 grade dar… vine si aici data de 25 ale lunii, nu? Unde credeati ca am disparut atatea zile? Pai in fata calculatorului, cu Saga deschis zi si noapte (apropo, iubesc soft-ul asta, declar acum public ca sunt indragostita de un program de contabilitate).   Calculator care trebuia sa se conecteze la distanta pe cel de acasa. Care nu avea tastatura normala, ca doar il stiti pe Zuzu, nu? Zuzu este foarte frumos si il iubesc mult dar, lucreaza contabilitate pe el daca poti… Nu aveam tastatura cu numere, mouse-ul nu ma satisfacea, ecranul era miccccccc.

Le-am luat pe toate pe rand: Vulpoiul a avut mult de lucru la partea tehnica, a gatit, facut cafele si cumparat suc , Mada mi-a adus o super tastatura, Iolanda m-a ghidat in prima mea experienta cu celebra declaratie 112, Doinis a facut declaratii,  M. s-a intalnit cu mama in fiecare zi sa duca declaratii si Irina a fost corpul si capul meu de acasa . Cu atatia oameni draguti in preajma am rezolvat toate contabilitatile din casuta mea de la tara: 101, 300, 112, 392,205 si alte uratenii din astea.

Va dati seama ca am plans in fiecare zi dupa Paris, dupa plimbari, dupa parcuri si toate alea.  Mai mult ca sa ma incurajez sa termin treaba . Dar cine se relaxeaza azi? Cine va sarbatori cu un cappuccino mare si plin de lapte in mijlocul “buricului lumii”?

Fetelor, nu e asa ca pot sa mai raman cateva luni? Va primesc si pe voi aici, sa vedeti ca am motive

Asa cum am promis aici, trebuie sa vina si multitudinea de lucruri bune din Franta. Astazi, despre viata la tara.  “La tara” este fals spus, dar asa imi place sa zic avand in vedere ca nu este chiar in Paris si ca seamana intr-un fel cu viata la tara din Romania. Sa ne lamurim, seamana doar la linistea pe care ti-o ofera imprejurimile

Cum e aici? Pai ca sa descriu oraselele mici prin care m-am plimbat sau chiar oraselul in care locuiesc, ar trebui sa vi-l compar cu ceva. Nu stiu exact cu ce.  Seamana foarte mult la aspect cu multe zone din orasul meu preferat din Romania, Sibiul. Este situat cumva intr-o zona de munte, desi nu este niciun munte in apropiere. Este un fel de Predeal sau Sinaia fara asa multi brazi sau culmi semete. Dar are aerul rece si curat din acea zona. Si temperaturile de seara si dimineata din Predeal. Rece, dar doar atat cat sa-ti pui ceva deasupra.

Este un satuc  ca si marime dar un oras ca si facilitati.

La tara in Franta viata decurge extrem de linistit si calm. Nu se aude niciun zgomot, nu tipa nimeni, nu urla nimic. Nici macar vreun mieunat de pisica sau ham-ham de caine. Astea imi lipsesc, recunosc . Se aude din cand in cand zgomotul sticlelor aruncate intr-un container pentru reciclare. Aici se bea mult vin, dupa cum se stie. Ei bine, atat de mult incat vezi cate un om care de-abia  a trecut acum doua zile pe la container ca vine cu inca 5 sticle de vin la reciclat .

La tara in Franta nu ai multe magazine, nu ai de unde alege buticurile pe care le vrei.  Dar alea care exista sunt bune si conduse de oameni care apreciaza fiecare client. Si care socializeaza cu tine, spre deosebire de cei din Paris. Vulpoiul s-a dus sa faca cateva cumparaturi ieri si s-a intors din drum pentru ca uitase sa ia lapte. Bine, primise si un SMS de la mine in care ii scriam: “Nu uita sa iei lapte” . Cand l-a vazut patronul bacaniei a ras si l-a intrebat: “Ce, ai primit telefon sa nu uiti sa iei lapte?“.

Da, nu ai multe posibilitati, dar acea bacanie care exista, acea unica boulangerie cu baghete dumnezeiesti, acea  florarie in care este pusa multa dragoste si acel unic restaurant care este plin duminica la pranz, iti ajung.

La tara in Franta ai un tren si un autobuz care sosesc cu precizie nemteasca. Si care circula la 15 minute si te duc in Paris in 30 de minute.

La tara in Franta te trezesc dimineata pasarele si iti bei cafeaua la racoarea padurii.

La tara in Franta oamenii fac enorm de mult sport. Vezi dimineata cum oameni de 60, 70 si chiar aproape  80 de ani alearga sau merg cu bicicleta. Sau cum duminica, grupuri de francezi trecuti de cea de-a doua tinerete se strang in parcarea din fata casei noastre si se echipeaza pentru o drumetie in padure.

La tara in Franta, gasesti parcat in fata unei case un superb  Mini.

La tara in Franta poate sa ploua o zi intreaga si nu vei veni acasa murdar de noroi. Doar nu va inchipuiti ca nu este asfalt peste tot, nu?

La tara in Franta exista o primarie mica peste tot cu celebrul lor slogan “LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE“.  A… v-am zis ca am descoperit si o mica biblioteca in” satucul” din vecini?

Da, Franta este minunata. Si parca iti trece gandul de a locui chiar in Paris. Incepe sa-ti placa sa vrei sa locuiesti la tara

Nu fac parte din categoria oamenilor care cred ca Romania este buricul lumii, ca tot ce are este cel mai bun, mai frumos si mai smecher.

Nu cred in mitul conform caruia avem un invatamant super bun, nu este adevarat. Este de ajuns sa te informezi un pic si vei afla ca suntem inapoiati rau de tot, mai ales in ultimii ani. Universitatile din Vest ne bat la absolut orice.

Nu cred ca numai aici sunt oameni de calitate sau ospitalieri. Mai ales in ultimii ani cand suntem invadati parca mai mult decat oricand de oameni de o factura extrem de indoielnica.

Dar cum e Parisul? Sunt de prea putina vreme aici ca sa-mi fac o impresie bazata pe  multe “studii” personale si precizez ca sunt doar cateva ganduri dupa numai trei saptamani.

1. Parisul este capitala cosmeticelor. Asa este, ma simt aici ca pestele in apa: magazine intregi, toate marcile din lume, cele mai bune fonduri de ten, parfumuri si creme. Si toate la niste preturi de nu-ti mai vine sa le cumperi deloc din Romania. Dar ce folos? Se pare ca aici le folosesc numai turistii sau clasa de foarte sus. Stiti cum e ca oamenii sa nu miroasa a parfum? Sau si mai rau: sa miroasa urat, a transpiratie? Nu generalizez, clar ca nu sunt toti asa. Dar foarte multi. Este adevarat ca eu circul mult aici cu RER-ul si nu cu masina. Nu stiu cum sunt cei din clasa de sus. Dar oricum, in Romania mi se intampla mult mai rar sa simt asa mirosuri. Sau daca le simt, sunt de la muncitori,  oameni care din greu trudesc pana seara si nu au conditii de spalat la locul de munca. Si, pe langa acestia, sunt totusi oameni care miros frumos. Eu circul in Bucuresti cu mijloacele de transport in comun. De foarte multe ori lungesc nasul pentru a adulmeca un parfum nou sau pentru a mirosi din departare esenta mea favorita. Aici nu se intampla asta.

2. Ce facem cand nu avem timp acasa sa ne machiem? Bunele maniere spun ca este foarte urat pentru o doamna sa-si retuseze machiajul in public. Trebuie sa ne scuzam, sa mergem la toaleta si sa ne pudram nasul . In Paris timpul este foarte pretios din ce vad. Nu isi retuseaza femeile machiajul. Nu, aici ele si-l fac in RER sau in metrou. Si cand zic machiaj ma refer la tot tacamul, nu numai la un ruj aruncat rapid pe buze pentru ca intarziem la birou. Acum doua zile am “admirat” in fata mea o tinerica care si-a dat cu fond de ten, pudra, dermatogarf si rimel. Pana la destinatie era o alta persoana . Sa va spun ca am auzit povesti cu unghii taiate cu unghiera in metrou ?

3. La Paris vin toate fetele frumoase. Cred ca asa e, dar nu s-au perindat pana acum prin calea mea . Nu stau in cea mai buna zona a Parisului dar m-am plimbat prin centru. De la Opera la Tuilleries, de pe Champs Elysee pana la celebra cafenea Laudree, de la Neuilly sur Sene pana pe Saint Germain. Cred ca singurele femei dupa care am intors capul au fost cele de culoare. Si nu glumesc deloc. Sunt un adevarat spectacol pentru ochi. Sunt pline de culoare si se par cele mai machiate persoane din Paris. Sunt elegante si chiar miros frumos. Cred ca pentru celelalte explicatia sta in naturalete. Asa de mult cred in faptul ca totul trebuie sa fie natural, incat nu mai acorda nicio importanta aspectului fizic. In schimb, multe doamne trecute de cea de-a doua tinerete sunt elegante. Nu si cele foarte tinere. In Bucuresti doar sa mergi cu capul in pamant si sa nu vezi ce te inconjoara. Eu vad des fete imbracate elegant sau fete care arata fantastic, chiar daca nu au inca un stil bine format.

Dar pariziencele au niste genti superbe si niste pantofi de toata admiratia

Promit sa vin data viitoare si cu lucrurile bune care sigur le intrec pe celelalte!

Ati vazut “Le fabuleux destin d`Amelie Poulain“? Este un film aparut in anul 2001, cunoscut sub numele scurt de “Amelie” si care spune povestea unei fete din Paris care decide intr-o zi sa-i ajute pe altii,  descoperind  astfel dragostea.

Amelie este o chelnerita in cafeneaua Des Deux Moulins din cartierul Montmartre careia ii place sa arunce cu pietricele in Sena si sa sparga crusta cremei de zahar ars (crema care se gaseste din plin acum in cafenea si care ii poarta numele). Intr-o buna zi descopera o cutie de amintiri a unui necunoscut si atunci decide ca a venit timpul ca ea sa schimbe in bine vietile celor din jur.  Si incepe asa un periplu prin Paris si prin destinul prietenilor si  vecinilor ei. A… Amelie este mirific interpretata de Audrey Toutou.

Mi-a placut filmul de la primele secvente si de-abia astept acum sa -l revad, dupa ce ieri am fost pe urmele lui Amelie in Montmartre. M-am trezit de dimineata si l-am carat pe Vulpoi prin apropiere de Moulin Rouge sa cautam o cafenea dintr-un film .  Va imaginati, nu?  Nu stiu daca ati ajuns in aceasta zona la primele ore ale zilei. Nu arata deloc ca in serile calde in care turistii sunt gramada in fata cabaretului. Mizerie multa pe jos, parizieni de-abia treziti din somn, dubiosi in fata sex-shop-urilor, ceata inca afara. Noi cautam  Cafe des Deux Moulins. Dupa ceva poze facute in zona la peisajul guvernat de sex la tot pasul am ajuns in fata cafenelei. Mi-a placut din prima si asa mi s-a schimbat intreaga zi.

Era cald inauntru si multi tineri. Lumea toata cu aparate de fotografiat. Chelnerii obisnuiti cu asta chiar au zambit. Mirare extrema sa vezi un chelner zambind in Paris.  Ne-am asezat la o masa si am primit meniurile cu chipul lui Toutou.  Totul este facut aici pentru iubitorii filmului.  Gasesti chiar mic-dejun Amelie sau chiar celebra creme brulee Amelie pe care o comanda toti vizitatorii. Noi am ales o varianta care includea crema de zahar ars si un cappuccino extrem de gustos. Si preturile sunt mai normale decat in centrul Parisului.

Ne-am simtit foarte bine aici, am facut o multime de fotografii, nu s-a uitat nimeni urat la noi. Am petrecut o ora minunata si drept dovada ca incepuse ziua adevarata in Paris, la iesire ne astepta chiar un soare stralucitor pe cer. Da, Montmartre poate fi si frumos. Parisul are bune si rele dar sigur nu este plictisitor.

Luni imi propusesem sa vorbesc despre cele mai frumoase cafenele din lume, cele din cartierele vestite ale Parisului. Dar pentru ca zilele de luni exista chiar si in Paris (de necrezut, stiu) am amanat pana azi incursiunea in lumea boema a capitalei Frantei.

Duminica m-am intalnit in Cartierul Latin cu un plimbarici aflat in vizita prin Paris. Si cum Miti era intr-o pauza dupa vizitarea castelului Versailles, m-am gandit sa o duc sa bea sa o cafea de relaxare la Cafe de Flore, celebrul loc de intalnire pentru intelectualii lumii.

Cafeneaua se afla la nr. 172 pe bulevardul Saint Germain. Este in prezent un loc foarte aglomerat, asta si datorita ghidurilor care o recomanda peste tot. Trebuie mai intai sa-ti faci loc sa intri si apoi sa gasesti o masa libera, mai ales daca este duminica seara. Dupa ce te inghesui la o masuta si comanzi un pahar de martini sau de Kir Royal sau poate chiar o cafea, poti incepe sa rememorezi ce s-a intamplat in aceste locuri.

Citesti ca poate stai la aceeasi masa la care isi bea cafeaua Emil Cioran la o intalnire cu Sartre in perioada lui pariziana sau poate  ca ai comandat in locul de unde Mircea Eliade isi cumpara tigari. Aici s-au purtat discutii legate de pictura, sculptura, literatura sau muzica. Asta pentru ca aceste locuri inseamna mai mult decat o cafea bauta la repezeala. Pe langa oamenii de cultura care si-au dat intalnire aici, povestile de amor au o pagina aparte. Merita doar sa amintim de randez-vous-urile pe care si le dadeau Simone de Beauvoir si Jean- Paul Sartre. Am vazut astazi ca exista chiar si o strada in apropiere cu numele celor doi.

Cafe de Flore este locul unde s-a scris istorie. Istorie din anul 1885 de cand a fost deschisa si pana in prezent. Azi este atat de celebra inca si-a deschis si un butic cu obiecte avand semnatura Cafe de Flore.  Va imaginati, exista chiar si un premiu literar “Cafe de Flore”?  Ma face asta sa ma intreb, oare cine este patronul acestei cafenele?

Astazi am vazut primii copaci infloriti in Paris.  Eram in trecere printr-un cartier extrem de sic, undeva in apropiere de Trocadero si imediat cum am iesit de la metrou am vazut primavara. Doi copaci tronau parca cu mandrie cu fata spre turnul Eiffel.  Si ca sa ne demonstreze ca nu sunt singuri in acesta zi nu tocmai insorita, erau inconjurati de ghiocei si zambilute. Toata privelistea te facea sa visezi la zilele minunate cu care ne va astepta luna martie.

Daca va ganditi la o vizita in capitala Frantei in viitorul apropiat, primavara va asteapta deja!

Ieri mergeam cu trenul spre Paris. Era o vreme superba de primavara: soare atat cat trebuie si multe grade in termometru. Magnoliile isi pregateau coltii pentru 1 martie probabil iar lumea statea cu ochii pe geam. Calatorii cu gandurile lor, unii se duceau la birou, altii cu nepoteii in parcuri. Peisajul era frumos, se vedeau case aranjate cu hornuri din care iesea fum, cu gradini aranjate si leagane pentru copii.  O buna bucata de drum este o zona de munte, intr-un fel. Daca te staduiai simteai si miros de lemne, miros din ala de munte, de casa locuita la tara in Romania.

Peste toate acestea se urca un tigan roman care pune la o statie o combinatie de muzica romano-franceza. Suna bine, de altfel .  Si tot uitandu-ma pe geam am un moment de maxima reflectie “frantuzeasca”. Imi dau seama ca sunt frumuseti peste tot, ca ne pot purta pasii peste tot in aceasta lume, ca vedem lucruri la care doar visam inainte, ca iti vine cateodata sa te opresti in loc si sa tii in palma timpul. Prezentul.  Ca atunci cand esti indragostit lulea, cand stii ca va trece acea stare minunata si vrei sa o pastrezi cat mai mult. Vrei sa nu plece, sa amani momentul ala in care iti vor disparea fluturasii din stomac. Stii toate astea iti vine o stare de tristete inca dinainte de a se termina.

Asa e si in Paris. Viata este frumoasa,  esti inconjurat de lucruri de arta si de cladiri construite cu sute de ani in urma. Calci pe urmele lui Napoleon, bei o cafea unde a stat Cioran, mirosi urmele lui Coco Chanel.  Si totusi… plecam de peste tot. Si aici dispar oameni dragi. Ti se intampla tragedii, parintii se duc si in aceste locuri si ramai singur. Pana te duci si tu. Si viata merge mai departe. Si altii vin si viziteaza aceste locuri. Si le place aici.  Unii isi cauta o casuta. Poate se stabilesc aici. Fac copii si au parinti in viata. Si ciclul se repeta. Si viata merge mai departe.

Si tu te intrebi: cum sa mergi mai departe? Cum voi merge eu mai departe? Cum ma voi bucura de aceleasi lucruri? Si cum va merge lumea asta fara mine? Fara mine minunandu-ma ea ea?

Astazi Miresici.ro implineste sase ani. Ani care au trecut fara sa-mi dau seama. Care au venit cu bucurii si realizari la care nu am sperat.  Ani in care eu m-am schimbat. Si care mi-au adus ceea ce ne trebuie in viata cu adevarat: oameni dragi si prieteni. Si de ce am impresia oare ca trebuie sa ma vindec de ceva? Sa merg inainte si sa nu ma uit inapoi?  Si revine intrebarea: cum treci oare peste?  Si cum te bucuri in continuare fara a privi peste umar?

La multi ani tuturor celor care se considera miresici

Am vazut duminica muzeul Rodin.  Il aveam pe lista de acum doi ani. Mai ales ca auzisem de achizitia “Ganditorulului” pentru  suma record de 4,2 milioane de dolari. Va dati seama cati bani au francezii de investit in arta?

Este una din cele mai cunoscute sculpturi din lume si are un loc special, chiar la intrare in gradina.  Daca ii cunosti un pic povestea, ajunge sa iti placa ce vezi in acest muzeu.  Lucrarea “Ganditorul” a fost proiectata initial pentru a face parte dintr-o serie  mai mare intitulata “Portile iadului“, inspirata din infernul lui Dante. Opera a ramas neterminata dar de o frumusete izbitoare. Din 1907 Rodin isi instaleaza atelierul in hotelul Biron care ve deveni si muzeul de azi dupa moartea artistului.

Initial isi inchiriase cateva camere in hotel si cand statul francez a vrut sa vanda tot locul, Rodin a reusit sa-i convinga sa renunte cu conditia de a-si dona toate operele si atelierul sa devina muzeu. A fost o afacere foarte buna pentru francezi, dupa cum s-a dovedit.

Daca ajungeti sa vizitati acest muzeu, analizati cu atentie cateva opere inspirate din iubirea pe care Rodin i-a purtat-o lui Camille Claudel, o sculptorita care i-a devenit amanta pentru o perioada: “Primavara eterna“, “Tanara femeie” sau “Eternul Idol“, aceasta din urma fiind ravasitoare. Arata un barbat ingenuncheat in fata femeii iubite,  inspiratie din relatia de nebuna pasiune dintre cei doi.
In 1907  a lucrat si Constantin Brancusi in atelierul lui Rodin. Plecand dupa cateva luni, si-a justificat plecarea spunand: “Nimic nu se poate inalta la umbra marilor arbori!”.  Se pare ca a vut dreptate.

Daca tot spuneti ca v-am intristat cu postul meu despre batrani, m-am gandit sa-mi spal pacatele cu ceva dulce

Ce este cel mai bun in Franta? Ce gasesti la tot pasul si la toate colturile strazilor?   Ce iti agreseaza nasul in sensul cel mai  bun?

Se numesc boulangerii si te fac sa salivezi in fiecare minut al vietii tale aici. Odata ajuns in Paris esti condamnat la ingrasare rapida.  Uiti de toate curele de slabire, de toate mancarurile de la care te-ai abtinut si de toate rochiile in care vroiai sa incapi vreodata.

Dupa ce incerci sa te abtii, dupa ce numeri caloriile, nu ai alta solutie decat sa cedezi. Realizezi ca esti totusi in Franta si stai degeaba doua luni aici daca nu te bucuri de fiecare savoare intalnita in cale.

“Paul“ este vizita de fiecare dimineata.

Croissantele au gust dumnezeiesc.

Baghetele sunt atat de moi si de bune incat cu greu iti ajunge una la o singura masa.

Flan-ul nature costa 2 EUR si se topeste in gura ca o bucata de zahar.

Pietele de fructe iti golesc buzunarele la fiecare vizita.

Vinurile de Bordeaux, Provence sau de pe Valea Loirei te imbie sa le savurezi la fiecare masa.

Sa te abtii? Ar fi o crima, nu?  Ati vazut “Eat, pray, love” cu Julia Roberts? Singura atitudine aici este aceea din film.  Sa renunti la orice sentiment de vinovatie si sa-ti cumperi pantaloni cu o marime mai mare

Am ajuns de 5 zile in Paris si m-am acomodat extrem de repede. Lucruri bune vad la tot pasul, cam la fel ca in orice tara europeana.  Nu are rost sa va zapacesc cu transportul de aici, cu masinile, cu trotuarele care chiar exista sau alte lucruri care tin de normalitate.  Este de ajuns doar sa va spun ca toate exista.

Ce mi-a placut insa foarte mult este atitudinea oamenilor fata de batrani. In primul rand,  se vede ca au parte de bani multi.  Nu mi s-a parut ca fac economie si nu i-am vazut salivand in fata vitrinelor cu delicatese.

In al doilea rand, sunt extrem de respectati peste tot: in magazine, pe strada, la cumparaturi. Si mai ales in mjloacele de transport. Li se ofera locul imediat ce sunt observati. Ce m-a frapat in cea de-a doua zi aici, a fost atitudinea unui sofer de autobuz. Mergeam spre Carrefour, stateam si ne uitam pe geam. La un moment dat observam ca nu mai pleca autobuzul din statie. Ne uitam in fata si nu zarim niciun semafor.  Vedem in secunda urmatoare ca soferul nu a pornit pana cand nu s-a asezat pe scaun o batrana care de-abia se urcase.  A asteptat sa se urce incet si sa ajunga la fel de incet pe un scaun. In zilele ce au urmat ne-am convins ca nu a fost o intamplare.

Mi-am propus la plecare sa nu fac comparatii pentru ca pur si simplu nu se poate asa ceva.  Nu avem ce compara si uscaturi sunt peste tot.  Si totusi, ati vazut vreodata tristetea din ochii unui batran in fata unei vitrine cu carne?