“Cineva a spus că o călătorie este un lucru serios pentru persoanele frivole şi un lucru frivol pentru persoanele serioase. O călătorie te învaţă fără voie o sumă de lucruri; şi nu numai acela care ştie deja foarte mult – şi este deci destul de trist ca să fie şi serios îşi poate îngădui să nu înveţe nimic călătorind, ci să se odihnească numai.
O călătorie este, întotdeauna, o invitaţie la gândire. Se gândeşte mult mai viu, mai intens şi mai spontan călătorind decât în cele mai concentrate ceasuri de biliotecă. Voiajul descoperă antene noi spiritului de observaţie, potentează interesul pentru lumea exterioară şi în acelaşi timp uşurează reculegerea, animă viaţa interioară. Un scriitor tânăr se întrebă: “Cele mai active ceasuri interioare nu le-aţi petrecut la o fereastră de tren?” Este într-adevăr o experienţă bine cunoscută de oricine a trecut cel puţin odată graniţele provinciei sau ţării sale – această concentrare firească şi plăcută pe care o capeţi la o fereastră de tren.
O călătorie deschide ferestri pretutindeni şi în afară şi înlăuntrul tău. Altfel cunoşti oamenii călătorind şi altfel îi cunoşti în celelalte zile. Întâlnirea oamenilor şi peisagiilor străine te sileşte să gândeşti proaspăt, fără formule şi judecăţi stereotipe. O călătorie stimulează toate facultăţile interioare: te face mai atent la viaţa din jurul tău, mai generos, mai încrezător în oameni. Stimularea pe care ţi-o aduce firesc schimbarea decorului are o covârşitoare influenţă în cunoaşterea şi raproturile tale cu oamenii. Nicăieri nu înveţi să cunoşti mai adânc şi mai limpede oamenii decât într-o călătorie. S-ar spune că eşti investit atunci cu un dar de ghicire cu o facultate de a descoperi adevărurile şi sufletele – dar pe care viaţa de toate zilele într-un oraş – unul şi acelaşi – îl uzezază şi îl anihilează.
Acelaşi scriitor tânăr din care am citat mai sus o frază, şi care este d-l Mihail Sebastian, precizează foarte just în ceea ce constă secretul acesta a călătoriilor de a cunoaşte oameni. “În lumea ta de totdeauna eşti condamnat la un fel de insensibilitate cronică, ce se datorează nuunei deficienţe specifice ţie, ci unei legi care te obligă ca lucrurile pe cari le vezi prea des, să nu le mai vezi deloc.
S-ar putea ca în jurul tău să bunde figuri interesante, să se gurpeze tragedii şi farse, să se pregătească lucruri mari – şi pe lângă toate acestea tu să treci impenetrabil, cu simţurile îngropate, cu vederea insuficientă, cu fantezia opacă. Şi ajunge o schimbare de meridian, două zile de drum de fier, conştiiţa că eşti singur, pentru că brusc, ca după declanşarea unui accelerator intim, viaţa să se coloreze în jurul tău, zilele să treacă febrile, oamenii să devină patetici şi tu să domneşti cirular peste împărăţia vizuală şi psihologică, pe care altfel n-ai fi desocperit-o niciodată” .Lucrurle acestea se pot verifica cetind cărţile da călătorie, scrise de obicei de oameni cari nu sunt scriitori. Descoperi în ele mai multă umanitate şi mai dramatică viaţă decât în cele mai ilustre romane. Călătoria te ajută să ieşi din tine, te sileşte chiar la aceasta şi atunci fără îndoială că priveşti cu alţi ochi viaţa din jurul tău şi altfel înţelegi oamenii.
Un călător este mai caritabil, mai generos, mai înţelegători şi în adâncul lui, mai optimist decât un sedentar. Oamenii care călătoresc mult sunt mai feriţi de cele mai grave păcate ale civilizaţiei noastre: dogmatismul, opacitatea, îngustimea.
Numai călătorind mult, adică întâlnind şi cunoscând oameni pe cari altminteri nu i-ai fi întâlnit sau nu te-ar fi interesat niciodată – numai călătorind te poti dezbăra de dogmatismul acela sterp, de rigurozitatea şi siguranţa oarbă cu care judeci până atunci lumea şi oamenii. În privinţa aceasta, cartea unui tânăr şi distins publicist român, Homo Americanus, de d. Petru Comănescu –este un document autentic şi o justificare a celor spuse de noi până acum. În prefaţa cărţii sale, d. Comărnescu stăruie asupra valorii de cunoaştere a călătoriior; D-sa încearcă o introducere la filozofia culturii pornind de la documentele omeneşti relevate prin călătorii., E inutil să stăruim asupra deosebirii dintre o cunoaştere abstractă, livrescă,, de cabinet şi de laborator – şi o cunoaştere concretă directă, surprinsă din însăşi realitatea vie. Toată problema stă în felul sub care se înţelege aceasta “această cunoaştere concretă şi vie”. O simplă şi superficială călătorie, deşi îşi are calităţile ei de higienă sufletească, nu ajută mult la cunoaşterea oamenilor şi înţelegerea culturilor, cunoaştere care conduce chiar la înţelegerea supremă a omului. O călătorie, după cum bine notează D-l Comanescu nu este numia comunicaţie. “Comunicaţia – scrie D-sa – poata în cazul cel mai bun, ucide plictiseala, dar nu poate stârpi prejudecăţile, resentimentele şi capriciile cu care oamenii şi, în general intelectualii, judecă popoarele şi culturile.”Este nevoie şi de altceva, şi acel altceva este tocmai capacitatea de cumpănire, de analiză obiectivă şi largă a oamenilor pe care îi întâlneşti în drum.
Nimic mai fatal decât o călătorie care porneşte de acasă cu ideile gata făcute asupra ţărilor pe care le va vizita, asupra oamenilor pe care se aşteaptă să-i întălnească. Înveţi călătorind, şi înveţi mult, numai dacă renunţi la ideile făcute, la prejudecăţile şi superstiţiile cu cari ai plecat. În acest caz călătoria este cea mai bună higiena mentală, şi cea mai autentică primenire a sufletului. Stând pe loc, având aceleaşi program, întâlnind aceeaşi oameni, văzând aceleaşi străzi, cetind aceleaşi ziare – înţelegerea se uzează, simpatia şi curiozitatea se mediocrizează, spiritul critic se osifică. Începi să judeci lumea printr-un singur criteriu, sau începi să te dezinteresezi de ea si să n-o mai judeci deloc.
O călătorie promovează interesul intim pentru oameni şi pentru cultură, reîmprospatează spiritul critic, potentează atenţia la viaţa din jur. Şi în cursul acestei băi spirituale, dogmele cad, prejudecăţile dispar, siguranţa de mai înainte – că ştii totul şi înţelegi tot, siguranţa care conduce lent la moartea spirituală începe să se clatine. Şi te întorci cu o nouă cunoaştere, mai generală, mai vie şi mai reală. Ceea ce este minunat în puterea călătoriei este faptul că tot prin ea poţi fugi de oamenii pe cari i-ai cunoscut şi i-ai înţeles prin ea. Sunt călătorii astfel făcute încât să nu întâlneşit sau să ţi se pară că nu întâlneşti oameni. Sunt adevărate evadări din umanitate, din civilizaţie, din cultură. Şi prin ele înveţi tot atât de mult şi tot atât de viu, de concret, ca şi prin călătoria pentru oameni. Acum, în toiul acestei veri, nu ştiu dacă pasagiul pe care îl voi ceti îndată nu preţuieşte mai mult decât una din acele bine doucmentate şi fascinate invitaţii la călătorii printre oameni. Este un pasagiu pe care îl extrag din cartea unui pictor american Rockwell Kent, carte intitulată “Salaticie” şi care cuprinde jurnalul unei singurătăţi de sase luni în Alaska. Ascultaţi: “Plecaţi, tinerilor, ca să ajungeţi înţelepţi şi fiind înţelepţi să rămâneţi tineri; plecaţi nu spre Apus nici Răsărit, nici spre Nord, nici spre Sud, ci oriunde nu sunt oameni. Pentru că fiecare dintre noi avem nevoie profundă, să ne menţinem în ceea ce ne este esenţial; să păstrăm de la Dumnezeu pogorâta omenie din noi împotriva forţelor zilei în care trăim – să fim mai puţin produsele unei culturi şi mai mult creatorii ei. Acolo, în acea sălbăticie atât de mult neschimbată încât poate a văzut sute de culturi înflorind şi pierind, acolo trebuie să înţelegeţi – trebuie – că ceea ce eşti tu, ceea ce simte şi se înspăimântă şi îi e foame se exaltă în tine, e tot atât de vechi ca şi sălbăticia, bogată ca şi sălbăticia şi înfrăţită cu ea”…Nu trebuie să uitãm că există şi o foarte preţioasã călătorie, acea cătrea sufletul nostru, către noi înşine. Călătoria pe care o facem în singurătate.”
Mircea Eliade
. Erau vremurile in care vedeai un film doar la televiziune si nu stiai niciodata cand va rula. Dupa prima vizionare tot ce mi-am dorit a fost sa-l revad. Sa-l am acasa nici nu-mi imaginam in vremurile alea . Dar la aniversarea de 30 de ani l-am primit cadou de la omul care intelegea si care stia ce inseamna acest film. Si care il apreciaza la fel de mult.