“To be happy you have  to give something back!”

In loc de La multi Ani, cateva minute extraordinare si foarte potrivite pentru acest sfarsit de an:

Sper ca ati avut zile de Craciun frumoase, linistite, pline de cadouri materiale sau sufletesti si ca retrospectiva acestui an  va gaseste pe plus .

Ce s-a mai intamplat pe aici? Inainte de Craciun am participat la o petrecere cu tombola de Craciun intre fete cu suflet cald. Si pentru ca multe dintre ele  s-au plans ca s-a terminat prea repede foiletonul despre povestea Miresici, spre sa mai gasesc puteri sa va povestesc si alte intamplari frumoase sau mai putin frumoase din aceasta etapa minunata a vietii noastre.  Interviul acordat de curand redactiei revistei Miresici m-a inspirat

Sarbatoarea Craciunului  a trecut frumos si cald. Oameni dragi, colinde, carnati de casa afumati, muraturi, Mos Craciun, brad frumos, cadouri si iubire. Nu sunt prea multe de spus, aceasta sarbatoare parca se traieste, nu se povesteste.

Aseara a nins ca in povesti in capitala. Si parca nu ne venea sa muncim. Am stat in pat cu nasul la fereastra si o cana de vin fiert in mana. Si am facut planuri. Si ne-am amintit. Si ne-am gandit. Cum va fi la anul? Ce vrem sa facem? Si ce o sa se intample din toate astea?  Oare ne va aduce Mos Craciun ce l-am rugat la intalnirea din acest an? Voi va faceti planuri de obicei sau lasati sa vina totul de la sine?

UPDATE:

Elena nu poate ajunge miercuri la teatru asa ca, am efectuat o noua extragere.  Castigatoarea concursului este Tuca Louisa.  Felicitari si sarbatori fericite. Ti-am trimis un e-mail cu detaliile premiului.

_________________________________________________________________________________

Astazi am desemnat castigatorul concursului de Craciun. Elena Stan va merge pe data de 22 decembrie la Sala Rapsodia de la pe Lipscani sa vada o piesa deosebita jucata de actorii de la Passe-Partout Dan Puric, “ROMANIA. INCHIS PENTRU INVENTAR“.

Felicitari castigatoarei si un Craciun minunat!

Dupa Irinuca cea minunata, au urmat cele mai dragi si bune moderatoare. Vulpoii au avut alaturi fete indragostite de fenomenul Miresici care au ajutat zile si nopti, au moderat, au scris, au citit, au dezbatut idei si au sustinut foarte multa lume:  mam, BDiana, mitze, annie_banks, dandelion, ella_ling, finica, higgs, mayday, mihu, prapadeala, ryanaro, taja, teeety82, valen, hanna, paradise, esperance, MissSwan, kalini, ayana2010, evenstar.

Si totusi ce a adus asa frumos Miresici in viata oamenilor? In afara de ajutorul acordat in organizarea celui mai frumos eveniment din viata unei femei, aceasta comunitate a adus cel mai frumos sentiment intre oameni dupa dragoste: prietenia. Cum sa explici oare ca prietenia se poate naste pe internet? Multe dintre fete nu credeau asa ceva inainte sa activeze pe forum. Si totusi exista. Oamenii se plac, au scopuri comune, ganduri, idei si asa ajung sa-si doreasca sa se vada. Se vad si isi doresc mai mult. Se plac, se nasesc intre ei, merg in concedii impreuna, se cunosc si sotii, fac copilasi, ii plimba impreuna in parc… S-au organizat intalniri intre fete si din 2006 au loc in fiecare luna. Se fac tombole de Craciun, se bea cafeaua virtual dimineata, fetele isi impartasesc problemele cu sefii,  cele sentimentale sau cu parintii. Pe Miresici plangi, razi, esti trist, te lupti cu sistemul, cu statul, te informezi, inveti si traiesti.

Dupa trei ani, forumul si-a gasit o alta casuta. A plecat asa cum pleaca orice copil cand se face mare: nu mai are loc cu parintii lui, vrea libertate, poate vrea sa se dezvolte, sa creasca mai mare si mai frumos sau pur si simplu are alte nevoi.  Vulpoii au ramas vesnic neconsolati dar cu sufletul plin de caldura, cu inima schimbata, cu amintiri care vor ramane mereu intr-un coltisor si cu prieteni pe viata.

Ce a urmat dupa primul utilizator? Este greu de spus si de descris. Cei doi au avut un motiv bun sa continue ceea ce au inceput, existau oameni care aveau nevoie de informatii, de suport. Pentru ca ar putea oare sa inteleaga cineva filosofia unei mirese  mai bine decat o alta mireasa? Poate cineva sa inteleaga de ce nicio rochie nu este ACEA rochie? Cine intelege de ce machiajul este cel mai important si ca pentru el suntem dispuse sa platim oricat? Cum poti explica mirelui care te iubeste mult ca este vital sa stii daca iti pui voal, palarie sau vrei sa-ti lasi pletele in vant? Cum alegi acea biserica aproape de sufletul tau si cum stii de la inceput cat costa, cat dureaza slujba si mai ales daca exista un cor mare si frumos care sa-ti incante invitatii? Cine poate intelege din familie cat de greu este sa alegi un fotograf? Si nu orice fotograf, ci acel fotograf care sa stie cum sa te faca sa arati mai frumoasa decat orice model de pe podium? Care sa ascunda ridurile, sa nu uite de mamaie in fotografia de familie si care sa fie si simpatic? Cine vrea oare sa te asculte vorbind ore si zile in sir despre acelasi si acelasi subiect?

Numai pe Miresici puteai gasi toate aceste lucruri. Pentru ca portalul MiresiMireasa s-a transformat de la sine intr-un forum cu un nume mult mai apropiat de personalitatea celor care il populau. Miresici a fost creatia celor care aveau nevoie de toate aceste lucruri.

Vulpitza il vroia roz. Vulpoiul spunea ca este un cliseu si ca este banal. Dar a cedat si bine a facut .  Desi reprezenta o problema la birouri, unde sefii puteau vedea imediat ca angajatele lor nu erau pe o pagina de serviciu, fetele s-au indragostit de acel roz, de acel fluturas care a devenit un simbol mai tarziu.
A urmat prima colaborare in avantajul utilizatorilor. Furnizori care au dorit sa-si faca serviciile cunoscute au oferit premii la multe concursuri organizate pe site. Una dintre conditiile esentiale a fost ca totul sa fie transparent si corect. La primele concursuri cei doi vulpoi faceau biletele cu numele participantilor si efectuau tragerea la sorti intr-o caciula :)) . Pentru ca  numarul participantilor crescuse, Vulpoiul a pus la punct un sistem informatizat si au scapat astfel de biletelele minune. Cei trei castigatori se extrageau acum automat in fiecare saptamana.

Miresici crestea si deja aveau nevoie de ajutor. Mesajele erau multe, nu se mai putea tine totul sub control, incepusera sa apara primii furnizori care doreau sa fie cunoscuti de catre viitorii clienti si nu toti intelegeau conditiile de publicitate. Regula era foarte simpla: in forum nu aveai voie sa-ti faci publicitate pentru a nu incurca discutiile. Fetele aveau nevoie de sfaturi utile, de la oameni ca si ele si aveau nevoie mai ales de incredere, incredere ca acel sfat nu este o reclama ascunsa. Daca doreai sa-ti faci cunoscute serviciile aveai la dispozitie unelte bine definite si reguli care trebuiau respectate. De la partea teoretica la cea practica este insa o cale lunga.

Asa ca, Miresici si-a cautat ajutoare de incredere. Prima persoana care s-a indragostit iremediabil si care a ramas si in ziua de astazi indragostita de forum a fost Irina.  Noi i-am spus Irina cea minunata . Cum s-o descrii pe Irina oare? Sa spui ca era memoria site-ului? E prea putin. Sa spui ca era migaloasa? Sau extrem de constiincioasa? Si astea sunt cuvinte putine. Poate sa spui ca era o bucatica din inima mare a acestui proiect e mai corect.  Era omul de baza care ramanea cand Vulpoii isi mai luau o mica vacanta. Era consultata, dadea sfaturi, alegea oamenii de nadejde si apara cu inversunare comunitatea in care credea. Chiar, ti-au multumit vreodata vulpoii, Irinuca?

_________________________________________________

Nu uitati de concursul de Craciun!

Au fost odata ca niciodata o Vulpitza si un Vulpoi care s-au iubit si au facut o nunta ca in povestile lor. Nunta mica dar cu oameni dragi alaturi, cu sampanie roz pentru doamne si alba pentru distinsii domni, cu muzica de dans si fericire pe chip. Un moment de care isi aduc aminte cu un zambet in coltul gurii si din alte motive decat cele clasice, daca putem spune asa.

Dupa minunata ceremonie, Vulpitza se plangea de cantitatea mica de informatii pe care o puteai gasi pe internet, de lipsa site-urilor de nunta, de locuri virtuale unde oamenii sa poata discuta si afla tot ceea ce tine de o nunta.  Era anul 2004 si Vulpoiul cel destept si priceput in ale informaticii a venit cu ideea de a face amandoi un astfel de loc. A vazut viitorul imediat. Mai greu a fost sa-si convinga consoarta de idee, sa o faca sa vada un succes intr-o perioada de timp accesibila. Na, femeile .

Dupa discutii lungi in garsoniera de pe Natiunile Unite, dupa ce Vulpitza ii arata ca exista un D-zeu al  site-urilor de femei si ii spunea ca nu va ajunge niciodata puiul ei asa mare si frumos, au purces la drum. Ea a trebuit sa invete totul de la zero, nu stia sa faca articole, nu cunoastea IT, nu stia cum functioneaza un web-site. Stia doar ce isi dorea sa ofere oamenilor care vor sa se casatoreasca. El s-a apucat de programat: a facut site-ul, l-a gazduit pe serverul de la birou (speram sa nu citeasca seful acum), a facut designul impreuna cu un coleg de serviciu si au purces la cautat nume. Cum sa-ti botezi bebelusul? Care nume este mai potrivit? Cum sa-l faci sa sugereze cel mai bine ceea ce este?

MiresiMireasa a fost finala alegere si asa a pornit ceea ce avea sa devina mai tarziu cel mai minunat forum de nunti din Romania, Miresici.ro.
Vulpitza scria articole seara dupa ce venea de la birou, Vulpoiul continua cu partea administrativa. Se discuta, se faceau planuri, se corectau reciproc. Urma o provocare, o munca la care nu se asteptau si un succes mai mare decat il anticipau.

Cand a venit primul utilizator  care era in cautare de informatii, cei doi au sarbatorit prin sarituri si tipete. Ceva se misca. Munca lor ajuta pe cineva, chiar daca era un singur om .

Nu mai este niciun secret in fata prietenilor sau cunostintelor mele.  Deja ma ignora cu succes .  Nu s-a inventat la mine acest sentiment, nu sunt nici prima si nici ultima care este terorizata de avioane.

Ce este nou acum e faptul ca mi se pare din ce in ce mai frustrant. Am acceptat de-a lungul timpului aceasta frica, am si invatat sa traiesc cu ea. Dar nu-mi este bine.  Si numai gandul la un urmator zbor imi face mintea sa lucreze ore intregi, sa-mi imaginez, sa ma gandesc daca chiar trebuie sa fac asta.

Am citit experiente diverse, am urmarit filmulete pe internet sau pe Discovery, ma uit la toate prabusirile posibile si ma intreb ce as face daca as fi eu acolo.  Stiu ca nu sunt normala dar m-ar ajuta sa vad ca mai sunt si altii ca mine. Parca nu ne mai simtim asa singuri cand vorbim cu oameni “infectati” cu acelasi virus.

Cum treceti voi peste frica de zbor? Cum reusiti sa va urcati de fiecare data in avion fara sa tremurati si cu zambetul pe buze? Pentru mine reprezinta un mister total acest tip de comportament .

Ce am incercat pana acum: ganduri pozitive (nu merge), citit (a functionat o singura data), vin (mi-e ca voi deveni alcoolica daca zbor mai des), dormit (nici nu se pune problema),  uitat pe geam ( e mai rau).   Stiti ca la un zbor dintre Lyon si Berlin eram singura persoana din tot avionul care nu dormea ci savura sampanie la ora 7 dimineata? Ce pot face mai mult decat atat?

Singurul lucru care ma face sa ma imbarc, sa ma dau jos din taxiul care circula pe pamant si sa ma urc in ceva care sta in aer este gandul la destinatie. Gandul ca ajung undeva frumos, pasiunea pentru calatorit. Ma asez pe scaun si imi pun centura de siguranta numai cu gandul la aterizarea pe un aeroport si sentimentul extraordinar din prima zi intr-un loc strain.  Cand aud vocea capitanului care ne ureaza o zi buna imi spun ca merita. Mai rau este cand ma intorc acasa si spun ca este ultima oara cand zbor. Pana data viitoare .

________________________________________________

Nu uitati de concurs.

In fiecare an de Craciun imi ofer o mare bucurie. Pe langa toate frumusetile acestei sarbatori, un moment extrem de cald este atunci cand ma asez langa bradul care miroase a cetina proaspata si citesc ceva extrem de frumos. Ceva ce imi cumpar in acea perioada (o carte de suflet, revistele preferate, o colectie pe care o astept) sau ceva ce primesc cadou de la Mos Craciun. Una dintre achizitii este Almanahul de Iarna scos de Sanziana Pop si redactia de la Formula As.

Este deja 8 decembrie si nimic nu asteapta pe noptiera. Pentru ca am uitat sa va spun: indiferent cand le achitionez, cartile acestea isi asteapta randul cuminti pana in seara de 24, 25 sau 26 decembrie. Nu are farmec daca le citesc mai devreme. Aveti vreo sugestie pentru acest an? Ce sa-mi cumpar cadou care sa-mi faca sufletul sa vibreze?

Sambata va povesteam despre barbati politicosi si mai putin politicosi. Ca sa continui in aceeasi nota va povestesc astazi despre o altfel de lectie de politete.

Acum vreo cateva zile Vulpoiul este sunat de o domnisoara care ii comunica ca Vulpitza si-a pierdut cardul Unicredit si ca este rugata sa sune la un numar de telefon pentru a si-l recupera. Ca sa ne lamurim, Vulpitza nici macar nu avea idee ca minunatul card nu mai exista in portofelul rosu preferat .

Am sunat la un numar la care mi-a raspuns un domn foarte dragut. M-a informat unde a gasit obiectul poznas, mi-a spus ca deja a informat banca mea despre incident, a si blocat cardul si ma intreba daca prefer sa-l predea la o sucursala Unicredit sau sa ne intalnim. Si totul in mai putin de doua minute .

M-am intalnit, mi-am recuperat cardul si prin acest post ii multumesc omului caruia nu-i stiu nici macar numele.  Oameni buni si de treaba exista. Trebuie doar sa-i cautam sau sa ne lasam noi cautati de ei.

Nu uitati de concursul de Craciun.

Ieri am fost la o lansare de carte. Eveniment frumos, carte superba, eu plina de entuziasm. Ajung la ora fixata. Lume multa, loc destul de mic. Eu inca increzatoare. Ma asez frumos la coada sa cumpar cartea. Apoi iau politicos de la capat alta coada sa iau autograf pentru Bianca. Desi aglomerat, ma gandesc ca merita sacrificiul si stau cumintica sa-mi vina randul la magicele cuvinte. Multi barbati inalti si bine facuti trec pe langa noi, muritorii de rand de la coada si ne lovesc. Ii iert pentru ca era foarte aglomerat, nu au ce sa faca. La un moment dat doi dintre noii veniti se aseaza in fata mea sa cumpere cartea. Ii las politicoasa crezand ca se vor aseza apoi la coada pentru autograf. Raman pe loc fara nicio remuscare. Un tip din fata mea vede episodul, ma vede cel mai mic om de la rand, ignorata de cei doi si incearca sa spuna ceva. Nu are succes. Ma gandesc ca nu are rost sa comentez ceva ca doar nu suntem la coada la carne, este totusi un eveniment cultural.

Vine alt tip de 2 m si se baga in fata fara a i se misca nici macar pletele razlete. Situatia devine frustranta, nu-mi vine sa cred. De foarte mult timp nu am mai vazut asa ceva. Chiar in ultimii ani spuneam tuturor ce oameni draguti pot exista pe lume si ca, de obicei, barbatii sunt foarte galanti cu doamnele. Mi se intampla sa se ridice in metrou tipi mai tineri sau mai in varsta si insista sa-mi cedeze locul, imi tin usa in proportie de 90%, in general nu am avut experiente neplacute. Nu-mi venea sa cred ce se intampla si cum poti unii sa ignore total orice regula de bun simt. Am renuntat dezamagita la autograf si am plecat. Sper sa-l mai gasesc pe autor cu alta ocazie si sa-mi iau revansa.

In aceasta seara, la magazinul de la coltul casei mele, un domn mi-a cedat ultima paine neagra de pe raft. Mi-am revenit, barbatii sunt totusi buni si gentili. Cei mai multi.