Cand aveam 16 ani si stateam pana dimineata sa citesc cate o carte care era absolut fantastica.
Cand aveam un caiet langa mine in care-mi notam pasaje intregi din cartile vietii mele.
Cand am descoperit-o prima data pe Ileana Vulpescu si am crezut ca nu exista ceva mai bun pe lumea asta.
Cand credeam ca mai am o vesnicie pana la 30 de ani.
Cand aveam timp sa ma gandesc la la nemurirea sufletului pana in zori fara sa ma simt vinovata.
Cand citeam mai mult, mai profund si mai ales de placere.
Cand ma vedeam cu prietena mea si nu ne ajungeau 5-6 ore pentru a discuta ce se intamplase… ieri.
Cand nici nu concepeam sa plec din tara mea.
Cand parintii imi erau tineri si nu pareau a imbatrani vreodata.
Cand nu descoperisem e-mail-ul si scriam scrisori. Si primeam.
Cand stiam ca timpul va trece dar nu-l simteam.
Cand ascultam mai multa muzica.
Cand visam mai mult.
Si mie mi-e dor. Cred ca trebuie sa te intorci din cand in cand la origini ca sa nu te pierzi pe tine insati.
Ma bucur ca nu sunt singura
.
Si tocmai ieri ti-a fost dor de toate astea????
ps -Urata varsta, ca o zi de luni..
.
Vai, nu pot sa cred. Iti place Notre Dame. Credeam ca nimeni n-a prea auzit de spectacol la noi. E una din muzicile care mi-a marcat adolescenta si inca stiu toate piesele pe de rost.
Da, imi place mult si imi pare asa rau ca nu l-am vazut live.
Si mie
Dar l-am descoperit prea tarziu, prin 2002. Acum urmaresc cu placere carierele solo ale unora dintre protagonisti. 
Si eu ma regasesc in unele lucruri spuse de tine. Si mie imi e dor de conversatiile interminabile cu prietena mea, imi e dor sa stau sa citesc pana in zori cum faceam in liceu.. acum asta e deja un lux. Si daca o sa lungesc lista asta cu "mi-e dor" o sa devin prea melancolica.
Cateodata este buna melancolia, numai sa nu tina foarte mult
. Parca ne arata tot ce este uman in noi.