Mi-a trimis astazi Anca (o mare iubitoare de pisici) un e-mail dragalas prin care ma anunta ca are o superba pisica care isi cauta stapan. Daca cineva are nevoie de un suflet cald si frumos, poate citi mai jos amanunte:

"Sunt un pufos mic, iubaret si foarte cuminte . O ascult pe mamica si nu fac nazbatii.

Primeste-ma in casuta ta si o sa iti inveselesc fiecare zi cu prezenta mea .
Nu te supara pe mine daca din cand in cand mai fac miau pentru ca imi este fomita, dar sa stii ca nu pap mult si sunt curatel, fac pipi numai la ladita mea.
Daca vrei sa ma cunosti uite-ma in pozitele de mai jos si daca vrei sa imi mangai blanita cat  mai repede, suna la Elena Beze, 0728 977 433"

Nu ma asteptam si credeam ca o sa-mi placa mult. Iubesc Italia si toate orasele pana la el mi-au ramas in suflet. Am ajuns sa-l vad ca ultima destinatie intr-un mini circuit care a inceput in Venetia. Am stat doua zile intregi si nu mi-am dorit sa prelungesc vacanta. M-am intrebat de multe ori de ce am simtit asta si am incetat sa o fac cand am auzit ca si ceilalti 5 prieteni cu care am fost au avut aceeasi parere.

Ce merita vazut in Milano este Domul, constructie fenomenala care a durat in jur de 430 de ani si care este a treia catedrala din lume prin dimensiuni.Toata constructia este gotica si trebuie neaparat sa urcati in varf, privelistea va va putea dezveli chiar si Alpii daca nu este ceata. Este locul care mi-a placut cel mai mult din acest oras si pot sa spun ca este locul unde se intampla totul.

Ce trebuie sa mai stiti este ca in Milano se afla Cina cea de Taina a lui Leonardo, pentru ea am si inclus acest oras in circuit. Am avut ghinion. Ca sa puteti admira celebra panza, trebuie sa faceti rezervare cu minim doua saptamani inainte. Eu credeam ca doua-trei zile sunt suficiente. Am cautat biserica Santa Maria delle Grazie unde se afla “cea mai trista opera de arta din lume” (Scriitorul Aldous Huxley) si am pupat usa.  Nu va incredeti in ce scrie in ghiduri, experienta mea spune totul.

De tristete am vizitat Castelul Sforzesco si  La Scala. In Sforzesco l-am regasit pe celebru pictor Archimboldo, pictor pe care l-am descoperit la Paris cand i-am vazut aproape toata colectia.  El si-a dezvoltat un stil absolut ciudat de a picta portrete din fructe, flori, pesti, pasari.

Opera La Scala este cel mai celebru teatru de opera din lume si aici au avut loc premiere faimoase. Se poate vizita si va sfatuiesc sa o faceti, cel mai bine fiind totusi sa va luati un bilet la vreun spectacol. Tot asa, cu rezervare inainte, nu cum am facut noi .

In rest, ne-am plimbat pe strazi, am luat un pic orasul la picior, am vizitat cafenelele din Galeria Vittorio Emanuele si am intrat in magazine. Nu am facut cumparaturi asa cum am auzit prin tara dar am vazut foarte multi compatrioti cu pungi la tot pasul. Am vrut sa gasesc altceva in acest oras dar nu am gasit. Sa-i mai dau o sansa in viitor?

In Romania este criza si ea este simtita peste tot. Nu mai este un secret pentru nimeni, oamenii isi pierd slujbele, unii bonurile de masa, altii parte din salariu. Se vorbeste despre asta in parcuri, metrou, statii de autobuz. Ne-am saturat toti de ceea ce se intampla si parca suntem din ce in ce mai tristi. Si avem motive.

Astazi am iesit la o plimbare prin orasul parca gol, asa cum este duminica. M-a surprins sa vad ca totusi oamenii au iesit din case, se plimbau prin parcuri, foarte multi cu bicicletele care se dau gratuit in  Kiseleff sau Herastrau iar altii cu rolele.  Era o placere sa-i vezi bucurandu-se de natura.

La Muzeul Satului era ca la mare, nu mi-a venit sa cred. De vineri incepuse Targul de  Sfintii Apostoli Petru si Pavel si lumea daduse iama.  Se vedea ca nu mai sunt bani de cumparaturi, se luau covrigi, turta dulce sau cate un pahar  de braga. Dar se bucurau de spectacolul de muzica populara, de iarba verde si de un spatiu decent de odihna.  Nu stiu cine este directoarea Muzeului, dar de cativa ani aici se vad schimbari extraordinare. Curatenie, evenimente care au loc periodic, toalete amenajate si parca un strop de civilizatie.  Da, Muzeul Satului este un loc din Bucuresti de aratat turistilor.

Sa nu uit, va recomand postul acesta despre Sighisoara al prietenei mele. Este frumos, trist si foarte bine scris.

"Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".

(Marie Rose Mociornita)

Inspirata de experienta si intalnirea cu Tomata, m-am gandit si eu la Bucurestiul meu, la ce locuri dragi am, la ce vibrez sau dupa care tanjesc.

Concluzia a fost ca iubesc acest acest oras in majoritatea timpului. Exceptie fac zilele de dupa intoarcerea din Paris. Atunci simt ca nu locuiesc unde trebuie si de-abia astept sa ma intorc unde imi este predestinat .

Bucurestiul meu nu este turistic. Este un oras plin de istorie, cu strazi pe care m-am plimbat demult, pe care am visat  si pe care am sperat. Este un oras pe care il regasesc mai greu uneori dar care imi place.  Este orasul tineretii mele.

Parcul Cismigiu este esenta acestui oras. Aici s-au intamplat atat de multe pentru atat de multi oameni.

Universitatea cu toate imprejurimile: cu amintirea unei revolutii, cu strada liceului meu  (Italiana nr. 17), cu Jean Louis Calderon si Teatrul National.

Biblioteca Centrala Universitara de pe strada Boteanu, loc in care mi-am petrecut multe zile scriind la o lucrare de licenta.

Zona cu strazi nume de capitale din apropiere de Dorobanti: Roma, Paris, Praga. Sunt strazi linistite, cu case frumoase si exorbitant de scumpe dar pe care merita sa te plimbi intr-o duminica dupa-amiaza.

Unui turist i-as arata Cimitirul Bellu. Aici ar putea sa regaseasca toata floarea intelectualitatii, culturii si divertismentului din Romania.

Strada Parfumului de care am auzit in cartile  Silviei Kerim.

Imi place Calea Plevnei cu celebra Casa a Studentilor, unde am facut primul meu curs de limba spaniola si zona Ateneului unde am fost la prima intalnire cu  Vulpoiul.

Zona Lipscani este frumoasa si trista in acelasi timp. Daca te uiti la un film sau poze din perioada interbelica te apuca plansul. Aceasta zona sper sa ajunga intr-o zi la ceea ce merita si atunci va voi pune poze de pe  Selari, Sticlarilor sau Smardan.

Gradina Icoanei are un farmec aparte, de burghezie si spiritualitate.

Acestea nu sunt neaparat locuri turistice dar sunt locurile mele. Voua ce va place in orasul vostru?

La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:

- Ce te aduce la biserica, Ioane?

- Iaca, am venit sa ma spovedesc.

- Nu-i nevoie, ti-am citit blogul…

Nu sunt un fan al bancurilor, nu tin minte niciodata un banc, dar m-am gandit ca asta se incadreaza cu o zi de luni .

Ieri m-am intalnit cu Andreea, pentru cei care nu o cunosc ea este Tomata cu scufita. Desi ii citesc blogul de mult timp am avut o surpriza cand ne-am intalnit. Am descoperit un om cald, vorbarest si extrem de puternic. Stiam ca a trecut prin multe in ultimul timp dar nu stiam cate. Si cu toate astea, este tare, iubeste viata,  merge mereu inainte si vrea sa realizeze si mai multe.

A venit sa viziteze Bucurestiul in  week-end si am profitat sa iesim la o limonada in aceaste zile calduroase.  De-abia astept sa-i citesc impresiile, cum se vede din Timisoara orasul nostru.

Daca nu o cunoasteti inca, vizitati-i blogul si o sa o descoperiti si voi!

Cum va spuneam aici si aici, sunt fascinata de Camino si de tot ce reprezinta acest pelerinaj. Si de-abia astept sa plece un prieten de-al nostru vara asta pe acest drum ca sa-l zapacesc cu intrebari si cerinte.

Am terminat zilele trecute si cea de-a treia carte gasita in Romania despre acest Drum, carte scrisa de Ramona Venturini si intitulata "Pelerini la Santiago de Compostela",  jurnalul  celor 900 de km perpedes din Pirinei pana la Atlantic.

Mi-a placut experienta Ramonei, este foarte utila cartea pentru cineva care se pregateste pentru Camino, sunt explicate toate cele 37 de zile pe rand cu amanunte importante: unde s-a cazat, ce a mancat, cati km a parcurs, etc.  Foarte utile mi s-au parut si informatiile despre istoricul acestui pelerinaj,  descrierea oraselor, cum a inceput, ce personalitati l-au facut si cam ce statistici exista in legatura cu numarul pelerinilor. De aici am aflat ca prima carte scrisa de Paulo Coelho s-a numit  "Pelerin la Compostela" si ca asa a inceput succesul acestui scriitor. 

Cartea Ramonei este extrem de calda desi este un jurnal. Nu m-a mirat, acelasi lucru l-am simtit si cand am auzit-o vorbind la conferinta. Eu nu am putut sa o las din mana dupa ce am inceput-o, parca ceva ma indemna sa citesc mereu si mereu.

"Am realizat ca acest Camino m-a facut sa inteleg ca sunt atatia oameni minunati pe lume si ca puterea nu inseamna brutalitate si duritate, ci poate insemna si blandete si delicatete, politete, prietenie, atentie. Am inteles ca se poate trai frumos si in armonie si ca uneori este mai bine sa fii aparent singur decat alaturi de un om care vorbeste urat si vede doar partea negativa a lucrurilor. Am inteles ca puterea mea este mereu cu mine si am inteles ca teama ma va asocia cu oameni vare vor profita de aceasta teama [...]

Pe Camino am invatat sa inteleg legea nonrezistentei sau a abandonului egoului: am invatat ca, daca iti gasesti propriul ritm, vei fi mereu la locul potrivit, la momentul potrivit si asta iti ofera liniste si putere; am invatat ca fac parte integranta din acest univers si ca totul se leaga, nu exista intamplare, totul este perfect, conform legii, chiar daca uneori pare greu de crezut. Am invatat ca totul are sens, ca viata ne ajuta, ca minunile sunt posibile si am inteles ca omul este o fiinta, la propriu, cu puteri nelimitate".  (Ramona Venturini)

Ma gandesc de mult timp la un week-end petrecut in Amsterdam impreuna cu finii. Era in luna mai, in apropierea zilei Reginei si cand am rezervat biletele nici nu ne inchipuiam ce oras aveam sa descoperim. Eram pregatiti pentru relaxare si multe vizite culturale. Si mai stiam ca ne asteapta acolo o prietena draga noua, Miruna.

Imediat ce am aterizat pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, am realizat ca suntem intr-un loc pe care il vom adora. Am ajuns in orasul relaxarii pe pamant si asta am si facut in cele trei zile olandeze. Am trait din terasa in bar, din piata la restaurante, de la bere pe malurile canalurilor la croaziere cochete si nu incetam sa ne uimim. Acolo am vazut ca oamenii se pot relaxa intr-un mod pe care noi nu il cunoastem si imi place sa cred ca toti patru ne-am schimbat dupa acesta experienta.

In mare am batut la picior tot orasul, am petrecut  o seara in Cartierul Rosu unde am vazut niste fete extraordinar de frumoase, am vizitat Rijksmuseum, Muzeul Van Gogh si Madame Tussaud. Poti vedea aici canale superbe, flori de toate speciile, cladiri cu fatade vechi si  deosebite si enorm de multe terase. Regret ca nu am vazut Casa Annei Frank, dar o las pentru data viitoare.

Amsterdamul este un oras de care te indragostesti la prima vedere si care noua ne-a ramas in suflet pentru mult timp.

Bianca ne-a pasat o noua leapsa, trebuie sa vorbim despre anii de liceu, daca am vrea sa retraim anii aceia si cand am terminat. Pentru mine este ca si cum ai intreba un cal daca manaca ovaz .

Au fost niste ani superbi, o acumulare de experienta, cultura si prietenie pe care nu le-am mai regasit de atunci niciodata. Cred ca am avut si noroc, imi dau seama dupa ce am auzit si alte experiente. Noroc de colegi extraodinari, de o diriginta care a atins perfectiunea si de un liceu pe care l-as recomanda oricui. Anii nostri au fost plini de carti citite si dezbatute apoi in clasa, de excursii la munte, de prima intalnire cu marea, de iesiri la teatru, de iesiri in discoteca cu diriginta care ne conducea pana la intrare, de prima tigara incercata, de ore chiulite de la scoala dar apoi recuperand prin invatat, de dragostea pentru Camil Petrescu, de cea mai buna prietena, de vise si de cei mai dragi profesori.

Acum doi ani am avut intalnirea de 10 de ani de la terminare si a fost de vis, asa cum trebuia, asa cum visam ca ar putea fi. A fost emotionant, au curs lacrimi, am depanat amintiri, ne-am revazut cu unii colegi pe care nu-i mai vazusem de 10 ani si ne-am promis dragoste vesnica. 

Daca as vrea sa retrariesc acea perioada? M-as intoarce  inapoi cu mare drag macar pentru o saptamana, sa stau in acea banca, sa-mi revad colegii,  sa merg cu culoarele pe care se plimba odinioara Eliade, sa ma chinui sa invat conjugarile la latina si sa beau impreuna cu fetele un suc de la dozator .