Am savurat cartea la un ceai cu lamaie si scortisoara, sau pe malul
marii, unde dorinta de a a ajunge cat mai repede la mare era precum
dorinta lui Imre de a face baie in ocean, inainte de a se intoarce
acasa, in Ungaria.

Admir curajul Veronicai de a parcurge acest drum, deloc usor, pana la
capat, in arsita verii, de a renunta la comfortul de acasa si a dormi
la un loc cu 50 de insi, din colturi diferite ale lumii, dar care aveau
acelasi tel, de a manca la umbra unui copac sau pe malul unui parau,
fermitatea si increderea cu care continua drumul in multe situatii la
rascruce, bazandu-se pe instinct, si chiar toleranta sau intelegerea
dusa la extrem in ceea ce privea faptele imature ale unui om matur,
Imre.

M-am tot gandit daca as face acest drum, pe care l-am considerat un fel
de "pom laudat", tinand cont cat este de mediatizat in Germania si
Franta si de numarul mare de pelegrini pe care-i depasea sau o depaseau pe Veronica, si mi-am raspuns negativ. Desi incomparabil, am
asemanatt acest drum cu urcarea Everestului, unde in dorinta de a
atinge absolutul, jertfesti inevitabil.
 
Mi-ar fi placut ca intr-o nota de final, autoarea sa ne dezvaluie daca
a ajuns sa-l urmeze pe Imre la ocean, daca relatia lor s-a sfarsit o
data cu slujba din catedrala din Santiago, daca mai tine legatura cu  
"Husky" sau daca mai are vreo veste de la cei 4 spanioli.

Oricum, daca ai de gand sa faci acest drum, cartea este si un bun ghid turistic si o sursa de relaxare, in noptile albe.

Buen camino!