Citind postul Bogdanei si a lui Bendeac (adevarat si extrem de trist) mi-am amintit si eu de ce s-a intamplat acum 20 de ani. Mai bine zis mi-a amintit tata aseara. Acum sunt sigura, sunt un pui de revolutionar 
Fara certificat insa.
Aveam amintiri vagi despre mine si revolutie. Imi amintesc foarte multe din starile oamenilor, de ceea ce vedeam la televizor. Aveam totusi de-abia 11 ani. Eram un copil dar sigur voi povesti nepotilor ca am prins sfarsitul comunismului in Romania. Sau, ma rog… inceputul sfarsitului.
Imi aminteam ca eu am fost la Universitate in 21 decembrie 2009 dar nu prea multe lucruri. Aseara a venit tata pe la mine si la o cafea aburinda mi-a adus aminte tot ceea ce s-a intamplat atunci. Are o memorie fantastica, o cultura istorica de neatins pentru mine si pana in prezent, cel mai cult si intelectual muncitor de pe santier. Mi-a amintit cum am fost impreuna cu el in ziua de 21 la Universitate, cum urmaream multimea, cum eu nu intelegeam mare lucru dar stiam ca se intampla ceva important. Nu se mai stie cum, m-a lasat la metrou si el a iesit pana afara. Nu a putut sa se mai intoarca repede si eu am plecat in cele din urma spre casa.
Ciudat sa-mi amintesc de acele intamplari. Mi se pare asa o mare pierdere acum, dupa atata timp… atatea vieti curmate si atate si atatea intrebari fara raspunsuri. Nici nu mai conteaza acum ce s-a intamplat, cine a fost sau nu de vina. Conteaza ca acum noi avem o alta viata si alte sanse in viata. Si asta si datorita celor care au murit acum 20 de ani. Si ca eu am participat la asta!
