Am avut o saptamana placuta citind in fiecare zi cateva pagini din cartea Aurorei Liiceanu scoasa de editura Polirom (27.95 lei) .

"Prin perdea" a fost o surpriza placuta pentru mine. Nu ma asteptam sa fie asa buna si dincolo de psihologie. Sunt de fapt fragmente din viata ei. Veti regasi in carte intamplari din epoca comunista, va veti aminti de acei ani nefasti, de viata intelectualitatii de atunci si veti citi cum te transforma maternitatea ca femeie.

Va las sa descoperiti singuri aceasta carte. Eu va redau cateva mici fragmente ca sa va conving si va recomand capitolele despre relatiile dintre parinti si copii.

1. Despre batranetea unei femei in intelesul unei prietene:"O femeie imbatraneste cand, dupa ce isi cumpara fusta, o rochie, o pereche de pantofi, ajunge acasa, pune ceea ce a cumparat pe un scaun, pe o canapea si se apuca de ceva de facut. O femeie este tanara sau inca tanara cand, ajungand acasa, imbraca sau incalta ceea ce a cumparat si se repede la oglinda sa se vada."

2. Despre carti si mirosul acestora: "Generatia mea a citit cu inversunare. Desigur, nu erau tentatiile din ziua de astazi si poate de aceea lectura era un diferential important intre tineri, care erau prieteni. Citeai si cititul, cultura, era o calitate recunoscuta. I-am invidiat scriitorului Alberto Moravia- adolescent bolnav de ceva osos, care-l tinea la pat la acea varsta- placerea traita cand ii veneau pachetele cu carti acasa, ritual al contactului cu cartile. Mai intai se uita la titlu, la tabla de materii, la prefata, le mirosea. Cartile miros, hartia miroase. Cand sunt noi, cartile au un miros care nu are nume si care nu are asemanari cu altceva."

3. Despre pasarile lui  Andre Gide: "La geamul lui veneau doi porumbei sau doi gugustuci. El le punea pe pervaz firimituri de paine. Pasarile veneau, mancau firimiturile si plecau. La un moment dat au disparut si Andre Gide nu le-a mai pus firimituri pe pervaz. Dar intr-o zi a vazut ca ele venisera din nou si zburau in jurul pervazului. Atunci s-a grabit sa le puna din nou firimituri si a asteptat ca ele sa ciuguleasca. Dar pasarile nu au mai dat atentie firimiturilor , au stat putin pe pervaz si au zburat. El s-a mirat si si-a zis: Nu au venit pentru firimituri, au venit pentru mine!

Persoana care mi-a povestit aceasta intamplare mi-a convertit sensul ei, spunandu-mi, cand ma duceam s-o vad, sa nu ma simt obligata sa vin, ci, dimpotriva, sa vin ca pasarile lui Gide, doar pentru ca simt dorinta s-o vad. Am transferat acest lucru in relatiile dintre parinti si copii. Cand copiii cresc si devin adulti si poate ca si ei au copii, la randul lor, ei vin la parinti dar nu ca la pasarile lui Gide."

Alte posturi

• Sa ne amintim sa respiram o clipa!
  Am gasit un filmulet trist despre viata de zi cu zi....
• Palais de la découverte
  Daca ati ajuns in Paris impreuna cu cei mai mici membri ai familiei si va faceti...
• Salveaza o viata!
  Pentru cei care au si care pot ajuta. Cazul este verificat de o prietena si este...