Din intamplare, la o cafea langa Cismigiu, am descoperit un articol extrem de interesant si care a lasat urme adanci in inima mea. L-am gasit in Marie Claire din septembrie si mi-am propus sa o cunosc pe aceasta tanara.
Eu ma plimbasem cu cateva minute inainte prin parc. Ea nu poate.
Eu imi sorbeam cafeaua cu sotul alaturi si visam la viitoare calatorii. La ea e mult mai greu.
Eu am deprimari si suparari fara rost uneori. Ea nu si le permite.
Eu ma enervez: pe societate, pe oameni, pe viata. Ea este extrem de toleranta.
Eu pot sa fac aproape orice. Ea isi permite sa faca putine.
Si tot ea spune in articolul mentionat despre oameni: "Eu nu pot merge, ei nu pot fi toleranti. Toti avem limitele noastre. De ce m-as supara?"
Eu am prieteni si parca simt ca nu am facut niciodata ceva atat de adevarat pentru vreunul dintre ei:
Un alt prieten m-a sunat si mi-a spus: "Michi, mi-e dor sa vad firul de iarba! Nu am mai iesit din casa de doi ani!". De ziua lui ne-am dus sa il plimbam.
Si m-a invatat sa totul sta in noi si ca ceilalti te vad asa cum te vezi tu: "Diferenta o face felul in care te raportezi al tine. Daca te crezi neputincios, atunci asa va fi viata ta. Societatea ne percepe pe fiecare asa cum ii aratam noi ca suntem".
Felicitari Mihaela pentru asociatie, pentru blog si pentru atitudine!
