toamna si-a intrat in drepturi. S-a suparat pe noi ca nu stim sa o apreciem, sa-i iubim ploile, vanturile, frunzele galbene, mirosul. Astazi dimineata ne-a facut o surpriza: ne-a desteptat cu ploi mici si vant suierand. E ca in trecut, cand eram mica si ma pregateam sa merg la scoala. Ma imbracam gros si porneam prin ploaie, mereu cu incaltamintea nepotrivita, imi era frig, eram trista si visam frumos. Acum sunt mare, visez altfel si tristetea miroase diferit. Si imi e dor de ceva nedefinit, imi vine sa plang aparent fara sa stiu de ce… Stiu, imi e dor de mine si de Bacovia pe care il iubeam asa de mult. Si imi cer scuze lui ca l-am uitat asa multa vreme.
"Rasuna din margini de târg,
Un bangat puternic de arma;
E toamna… metalic s-aud
Gornistii, în fund, la cazarma.
S-aude si-un clopot de scoala,
E vânt, si-i pustiu, dimineata;
Hârtii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piata.
Se uita în zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plânge,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna… metalic s-aud
Gornistii, în fund, la cazarma. "
(Toamna)
