Stirea zilei de astazi pentru toti cei din lumea bisericii a fost ca a murit Parintele Teofil Paraian, unul din marii duhovnici ai Romaniei.
Pentru mine, stirea este ca a murit omul de la care am simtit credinta. Sunt trista si parca simt un gol in mine. Un gol care spune ca o importanta parte a vietii mele va ramane un pic mai imprastiata.
De la "Parintele meu", cum ii spuneam de cand l-am vazut prima data, am invatat multe lucruri. Mai important decat atat, am simtit unele. Stiti ca atunci cand va duc bunicii la biserica, va spun: acum inchina-te, acum spune rugaciunea, acum pune-ti basma pe cap, etc. De la Parintele am invatat de ce trebuie sa le fac pe astea, am invatat de ce trebuie sa merg la biserica si cum trebuie sa ma raportez la D-zeu. Asta pentru ca el era un parinte aparte. Era vesel (considera ca veselia merge foarte bine cu credinta, ca nu trebuie sa fim niste credinciosi posaci), era glumet (asta cred ca era si o tactica sa ne atraga si sa fim atenti), asculta muzica si spunea ca ea vine de la D-zeu, era convins ca va ajunge in Rai, era bland si din orbirea lui facea o virtute. Spune ca nu trebuie sa-i plangem de mila ca este orb pentru ca el nu stie cum este altfel si ca, daca lumea asta i se pare asa frumoasa fara o vada, nu poate sa-si inchipuie cum e cu adevarat de frumoasa.
Ne facea sa ne fie rusine ca noi putem vedea apusuri de soare, munti, flori, animale si ca nu le apreciem cum trebuie. Si asta fara sa dojeneasca absolut deloc.
Era un preot duhovnic aspru cu pacatul dar foarte bland si intelegator fata de credincios. Spunea mereu ca nu ar putea sa-i ceara unui taran care munceste pamantul de dimineata pana seara sa tina post aspru mereu. Ca omul ala nu poate trai doar cu salata, ca are nevoie si el de o lingura de ulei 
Si asta o spunea cu zambetul pe buze. Imi vin asa multe amintiri acum si ma bucur ca in mintea mea au ramas asa multe idei. Asta inseamna ca a stiut cum sa patrunda la noi.
Mai trebuie adaugat ca era un parinte al tinerilor, nu cred ca mai fi existat in Romania un preot duhovnic asa iubit de catre tineri. Celebritatea lui s-a datorat tocmai studentilor carora le tinea conferinte si nu am sa pot uita niciodata cat de pline erau salile cand se anunta. In primul rand, trebuia sa te interesezi de prin octombrie sa vezi daca va veni in preajma sarbatorilor, la conferintele Ascorului. In Bucuresti el venea aproape in fiecare post al Craciunului si daca conferinta incepea la ora 18.00, sa nu va imaginati ca la ora 17.00 mai era vreun loc liber in sala.
Mai am multe amintiri cu el dar le pastrez pentru mai tarziu. Si unele pentru mine. Si va spun ca a trait toata viata lui duhovniceasca la Manastirea Sambata de Sus care te asteapta la poarta cu inscriptia preluata de la niste turisti straini: "Pace celor ce vin. Bucurie celor ce rămân. Binecuvântare celor ce pleacă!"
Si despre momentul la care am ajuns acum, Parintele spunea:
"Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?".
