Stirea zilei de astazi pentru toti cei din lumea bisericii a fost ca a murit Parintele Teofil Paraian,  unul din marii duhovnici ai Romaniei.

Pentru mine, stirea este ca a murit omul de la care am simtit credinta. Sunt trista si parca simt un gol in mine. Un gol care spune ca o importanta parte a vietii mele va ramane un pic mai imprastiata.

De la "Parintele meu", cum ii spuneam de cand l-am vazut prima data, am invatat multe lucruri. Mai important decat atat, am simtit unele. Stiti ca atunci cand va duc bunicii la biserica, va spun: acum inchina-te, acum spune rugaciunea, acum pune-ti basma pe cap, etc. De la Parintele am invatat de ce trebuie sa le fac pe astea, am invatat de ce trebuie sa merg la biserica si cum trebuie sa ma raportez la D-zeu. Asta pentru ca el era un parinte aparte. Era vesel (considera ca veselia merge foarte bine cu credinta, ca nu trebuie sa fim niste credinciosi posaci), era glumet (asta cred ca era si o tactica sa ne atraga si sa fim atenti), asculta muzica si spunea ca ea vine de la D-zeu, era convins ca va ajunge in Rai, era bland si din orbirea lui facea o virtute. Spune ca nu trebuie sa-i plangem de mila ca este orb pentru ca el nu stie cum este altfel si ca, daca lumea asta i se pare asa frumoasa fara o vada, nu poate sa-si inchipuie cum e cu adevarat de frumoasa.

Ne facea sa ne fie rusine ca noi putem vedea apusuri de soare, munti, flori, animale si ca nu le apreciem cum trebuie. Si asta fara sa dojeneasca absolut deloc.

Era un preot duhovnic aspru cu pacatul dar foarte bland si intelegator fata de credincios. Spunea mereu ca nu ar putea sa-i ceara unui taran care munceste pamantul de dimineata pana seara sa tina post aspru mereu. Ca omul ala nu poate trai doar cu salata, ca are nevoie si el de o lingura de ulei  Si asta o spunea cu zambetul pe buze. Imi vin asa multe amintiri acum si ma bucur ca in mintea mea au ramas asa multe idei. Asta inseamna ca a stiut cum sa patrunda la noi.

Mai trebuie adaugat ca era un parinte al tinerilor, nu cred ca mai fi existat in Romania un preot duhovnic asa iubit de catre tineri. Celebritatea lui s-a datorat tocmai studentilor carora le tinea conferinte si nu am sa pot uita niciodata cat de pline erau salile cand se anunta. In primul rand, trebuia sa te interesezi de prin octombrie sa vezi daca va veni in preajma sarbatorilor, la conferintele Ascorului. In Bucuresti el venea aproape in fiecare post al Craciunului si daca conferinta incepea la ora 18.00, sa nu va imaginati ca la ora 17.00 mai era vreun loc liber in sala.

Mai am multe amintiri cu el dar le pastrez pentru mai tarziu. Si unele pentru mine.  Si va spun ca a trait toata viata lui duhovniceasca la Manastirea Sambata de Sus care te asteapta la poarta cu inscriptia preluata de la niste turisti straini:  "Pace celor ce vin. Bucurie celor ce rămân. Binecuvântare celor ce pleacă!"

Si despre momentul la care am ajuns acum, Parintele spunea:

"Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?".

O prietena a gasit aseara 4 pisoi micuti extrem de frumosi.  In cadrul plimabrii de fiecare seara cu catelul, a auzit niste tipete venind dinspre bloc. Era un pisoias micut (in jur de doua saptamani poate) care tipa din toti plamanii si incerca sa caute ceva de mancare. Cautand-o pe mama lui a descoperit o cutie in care mai erau alti 3 dar nici urma de ceva parintesc in jur. Se pare ca cineva i-a abandonat acolo si par a fi fost tinuti intr-o casa pana acum pentru ca erau curatei. Nu vreau sa cred ca cineva i-a aruncat afara pastrand doar pisica-mama

Daca aveti nevoie de un sufletel alaturi, daca iubiti pisicile sau daca vreti sa salvati unul, lasati un mesaj. Prietena mea il aduce oriunde in Bucuresti.

Am gasit in dimineata asta un post despre mama. Sunt abonata de ceva timp la Jurnal de zbor pentru ca ma intereseaza direct ce are de spus cineva care lucreaza in domeniu. Sa citesc despre patanii, turbulente si cred sa ma conving pe mine ca acest om nu pateste nimic desi zboara des. Tot asteptand sa mai scrie, astazi am avut o surpriza extrem de placuta, mai ales ca acest articol este scris de un baiat.

Mi-as dori sa am un baiat care sa vorbeasca si sa gandeasca asa despre mine. Si sa fiu asa o mama care sa stie sa creasca asa frumos un copil:

"Am stat la pieptul ei,si simt ca atunci când sunt langă ea,nu mi se poate intâmpla nimic rău. Cred că orice copil care e legat de mama lui,simte asta in acele momente. O văd rar. Şi se intîmpla de multe ori să imi fie dor de ea. Când urc in avion,pe ea o sun şi ii spun că plec. In nebunia mea,am intrebat-o o dată,ce s-ar intâmpla daca plec in vreo cursă şi să nu mă mai intorc? Până la urmă,se poate intâmpla şi asta. S-a uitat la mine,mi-a zîmbit şi nu mi-a răspuns. Nu aş vrea sa mă gandesc la una ca asta,prefer să mă văd zambind după fiecare zbor. Dar uneori mă gândesc la ea.
Pentru mine e o mamă model,la varsta ei arată foarte bine,merge si aleargă seara prin parc,e şefa sucursalei regionale a unei bănci,conduce şi ii serveşte pe toţi din trafic cu degetul din mijloc si mai ales,mă iubeşte sincer. E mare lucru. Ea a spus intr-o seară un lucru mişcător: " Acel părinte,care nu-şi acceptă copilul aşa cum e el,inseamnă ca nu-l iubeşte".

Continuarea pe blogul lui.

Imi place sa merg la piata. Cred ca este mostenire de familie  De cand sunt mica il stiu pe tata mergand la piata si mai ales in week-end. Asteptam cu sufletul de gura duminica dimineata sa vina de la piata cu fructe si legume proaspete si sa pregatim apoi masa de pranz care reprezenta un ritual de neratat

Am crescut, am plecat din casa parinteasca si am ajuns sa ma merg eu la piata duminica. Sau sambata. Sau in orice alta zi. De exemplu, ieri am fost pentru ca in week-end am avut treaba. Culorile si mirosurile prezente acum in piata concureaza de minune cu cele de primavara. Sunt niste spectacole in sine. Miroase a muraturi, a varza, gogosari, castraveti (deja pe duca), telina si multe fructe. Am cumparat mere bot de iepure, renet (preferatele mele) si ionatane. Struguri ceasla si unii din Vrancea carora nu le-am retinut numele. Desi aveam sacosele pline nu-mi venea sa plec de acolo. M-am decis sa mai iau si cate ceva pentru iarna: ardei bulgaresti pentru murat, morcovi si gogosari. Si la sfarsit am desavarsit buchetul cu 5 crizanteme mari si galbene.

Din pacate nu mai sunt asa multe piete adevarate in Bucuresti. Piete din acelea mari si pline de tarani. Le-au luat locul acelea acoperite si cu putine tarabe si unde intalnesti din ce in ce mai putini oameni adevarati veniti de prin satele din jurul Bucurestiului. Produsele sunt fara gust si miros, majoritatea din import.  Daca vreti sa mai intalniti adevarata viata din piata, vizitati piete ca Obor, Crangasi, Big sau Progresul. Si duceti-va intr-o sambata sau duminica dimineata. Va merita!

De mai bine de trei ani, aproape in fiecare luna nu lipsesc de la celebrele intalniri intre miresici. Va dati seama ca nu mai sunt de mult timp in clubul lor dar s-au legat acolo niste sentimente, trairi, amintiri comune si bucurii, incat nu pot lipsi.

Viata mea este mai frumoasa de cand exista aceste intalniri, de cand am discutii cu fetele pe care nu le am cu nimeni altcineva, de cand rad asa copios si de cand invat zi de zi lucruri noi. Am incercat de cateva ori sa-mi imaginez ca nu m-as duce la vreo intalnire sau ca nu m-ar mai interesa acest lucru. Cred ca ar trebui sa se intample ceva destul de rau, ar trebui sa se schimbe multe lucuri. Acum imi place, ma simt bine, schimb idei si de multe ori eram pe punctul de a dezbate anumite subiecte incitante cu ele. Simteam ca parereile lor conteaza. Nu am facut-o decat destul de rar dar sper sa se schimbe acest lucuru. Vorbeam cu Mihu saptamana asta si imi spune ca ea s-a schimbat de cand exista acest site, ca este mai libera in conversatii, ca se exprima mai usor. Ca este un loc in care cauta informatii si pune intrebari. Ma intrebam cine nu face asta acum dintre noi toate?

Eu imi doresc mai multe de la viata, visez la locuri de care aud la fete, mi-am schimbat pareri de viata, am devenit mai buna, mai echilibrata si mai toleranta. Cunosc mai multe lucuri, citesc mai multe carti si vad mai multe filme :)  Cum as fi fost oare eu fara aceasta experienta? 

Imi plac diminetile. Mi-au placut mereu, inca din adolescenta. Imi place sa ma trezesc dimineata devreme (desi ador somnul), sa-mi beau cafeaua si sa plec in oras. Bucurestiul vibreaza altfel intre orele 7-10. Preferata mea este ziua de sambata, este mai liniste, nu atatea masini pe strada si multa lume iesita doar sa se relaxeze sau la cumparaturi.

Astazi am avut un inceput frumos. Dupa o zi nu prea vesela ieri, azi am decis sa schimb macazul. Am plecat de la ora 8 si am admirat oamenii care mergeau la birou. Pe b-dul Unirii era liniste, tarabe cu ziare, oameni cu cafeaua in mana si un soare care isi arata coltii. Destul de racoare dar fara sa fie frig. Am decis sa profit de faptul ca aveam 15 minute avans si am mers pe jos pana la Casa Poporului unde eram programata la niste analize.  Le-am facut repede, am primit un telefon de la Miruna cu care am dezbatut probleme existentiale (copii, cafele, doruri si cunostinte comune) si mi-a mai trecut apoi un pic entuziasmul cand am ajuns in Carrefour-ul din spatele magazinului Unirea. Am incercat sa ignor mizeria de acolo precum si  putinele case deschise pentru cata lumea era la acea ora. Azi trebuie sa-mi mentin buna dispozitie, fac alte analize maine si nu am voie sa manac nimic inca se aseara. Asa ca, incerc sa fac alte lucruri interesante. Voua va plac diminetile?

Zilele astea mi se pare ingrozitor afara. Nu ca ar fi frig (ca trebuie sa ne obisnuim cu  asta), nu ca nu da Radetul caldura (si cu asta ne obisnuim in Romania) ci ca mi se pare extrem de umed afara. Dupa ce ca peisajul este sinistru, nici macar nu bate vantul, ca macar el sa imprastie frunzele galbene si asta sa-mi dea o senzatie de toamna. Nu, afara este un amestec de toamna cu iarna si asta este deprimant. Oricum eu urasc iernile dar sa mai vina si asa devreme, este prea de tot.

Astazi am avut de lucru mult si am mai uitat un pic de vreme. Apoi am citit postul Biancai si am vazut pozele ei din sudul Frantei. Mi-a trecut deprimarea un pic. Albastrul din  orasul port Sete mi-a mai invaselit ziua. Asta pentru ca mi-am notat in agenda mea cu liste si aceasta destinatie. Da, Bianca m-a convins sa vad acea parte a Frantei la care nu ma gandisem pana acum.

Vineri am descoperit din intamplare in libraria Carturesti un film numit Paris. L-am cumparat imediat convinsa fiind ca este exact pe gustul meu . Sambata am cumparat flan, am deschis o sticla de Bordeaux si timp de doua ore am fost in Paris: am revazut strazi, oameni, obiective, cafenele, locuri in care am stat si am retrait sentimente.

Filmul este despre un tanar parizian (Pierre) care asteapta o operatie pe cord si care se intreaba daca va muri sau nu. Asta ii da o noua perspectiva asupra vietii si de la geamul locuintei sale urmareste viata orasului si o locuitorilor: un profesor, o asistenta sociala, brutareasa specific pariziana, un manechin si peste toti acestia, Parisul. Practic, orasul devine subiectul principal al filmului.

O veti revedea in film pe Juliette Binoche, cea care a jucat fenomenal in Chocolat. 

Aici cateva secvente edificatoare din film.

Livia, prietena mea din copilarie, mi-a trimis astazi un mail in care imi spunea despre un proiect util femeilor diagnosticate cu cancer mamar, organizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Proiectul consta in organizarea unor grupuri de sprijin (conduse de un psiholog) si a unor intalniri medicale (conduse de un medic oncolog) pentru femeile diagnosticate cu cancer la san din Bucuresti. Participarea la aceste grupuri este complet gratuita pentru beneficiare. Inscrierea se poate face, in limita locurile disponibile, sunand la 021.335.41.75 sau trimitand email la laninosanu@cpe.ro

Este important ca informatia sa ajunga la cei care au nevoie mare. Daca cunoasteti persoane care ar putea fi interesate , pot suna la telefonul de mai sus.

Persoana de contact: Livia Aninosanu, manager de proiect.

Saptamana trecuta am vazut cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, "Imbratisari frante". In rolul principal, frumoasa Penelope Cruz.

Este povestea Lenei, o secretara care este si prostituata in restul timpului si a dragostei pasionale dar si a celei pentru bani.  Povestea de dragoste dintre ea si Mateo Blanco, un regizor de succes, se termina pe insula Lanzarote, unde cei doi au un accident de masina. Ea moare si el ramane orb. Este un film despre pasiunea pentru film, despre orbire, prietenie, gelozie, razbunare si tradare.

Filmul mi s-a parut mai slab decat altele facute de Almodovar dar Penelope merita sa dati banii. Cei care sunt indragostiti de ea vor fi rasplatiti din plin. Mie mi-a placut in tot ceea ce am vazut cu ea.