1. Targul din Pantelimon la sase dimineata [...] Ma opresc. Pe un ziar se odihneste chipul lui tata. Se uita la mine zambind. E discul de vinilin cu Nea Marin. Nu ridic ochii si o intreb pe cea care-l vinde: "Cat vrei pe Amza Pellea?" "Zece lei, domnita…", vine raspunsul. Nu zic nimic. Adauga: "Haideti ca nu e mult. Merita, saracu`. A fost artist mare si om bun". Scot zece lei si plec cu tata acasa.
2. Un om care se gandeste la moarte in fiecare zi nu poate fi decat FERICIT! Doar asa intelegi si te bucuri cat de cat de clipa si de privilegiul de a fi in viata. Scrie si pe peretii manastirii Tismana. Sunt cuvintele sfantului Antonie Cel Mare: "daca trai fiecare zi ca si cand am muri azi, altfel ne-am bucura"
3. Conferinta cu Giorgio Strehler[ ...] Si ne povesteste ca, intr-o dimineata calda de toamna, se grabea, ca de obicei, spre teatru. Mergea repede si obosise. Se temea sa nu intarzie la repetitii. Si brusc s-a oprit. S-a asezat pe o banca. Si s-a intrebat unde se grabeste asa. Si si-a dat seama ca de 40 de ani se grabeste spre locul unde si-a trait viata, spre o cutie neagra. In care sunt obiecte fara istorie, costume fara viata, mult praf si lemn [...] Si incet, incet a realizat ca toata viata lui s-a petrecut intr-o cutie goala moarta, care a asteptat de la el sa-i dea viata. Era pe o banca in parc, intr-o zi calda si frumoasa de toamna. Si-a intors privirea si a vazut doi tineri care se iubeau, sarutandu-se. Si a inteles ca gresise. A inteles ca in afara de teatru exista si viata. Care e foarte frumoasa si nu trebuie ratata. Ca oricum la final tot o bagi intr-o cutie neagra. A inteles asta pe la 70 de ani si ne-a rugat pe noi, cei care asistam, sa nu uitam si sa fim atenti ca viata noastra sa nu treaca, usor, pe alt peron.
Am ales sa scriu cateva mici fragmente din "Jurnalul" scris de Oana Pellea intre 2003-2009 pentru ca nu aveam cuvinte sa povestesc despre el. Recunosc ca nu eram un mare fan al Oanei. Pana la acest jurnal. Mi-a starnit si mai mult interesul cand am inceput sa-l caut prin librarii si mi se raspundea "A…nu mai avem, s-a terminat". Dupa vreo doua zile de cautari l-am gasit si nu l-am mai lasat din mana. In general sunt un fan al genului (imi place sa citesc jurnalele marilor personalitati) dar asta m-a facut sa ma trezesc noaptea din pat si sa-l caut. Sa-mi pun intrebari, sa spun printre lacrimi "exact asta cred si eu" sau "ce bine ca nu sunt singura care simte asta" sau sa-mi propun sa ma duc la urmatoarea piesa de teatru a ei. Sigur o voi privi altfel.
